Fostul presedinte Ion Iliescu a declarat, marti, ca discursul Regelui Mihai din Parlament a fost unul constructiv si util, apreciind ca punerea in aplicare a mesajului fostului suveran tine de maturitatea societatii si a clasei politice.
"Discursul a fost constructiv si util, dar si necesar", a apreciat fostul sef al statului, Ion Iliescu.
Iliescu a precizat: "Fiecare judeca cum crede mai bine pasii si prezenta", informeaza NewsIn.
In privinta mesajului de solidaritate transmis de Regele Mihai, Iliescu a spus ca punerea in aplicare a acestuia tine de maturitatea societatii si a fortelor politice. "Din pacate, noi in loc sa progresam, am regresat. Anii ‘90 au fost ani de mare incordare, insa nu lipsiti de dialog", a mai spus Iliescu.
Fostul presedinte a adaugat ca nu a fost niciodata dusmanul politic al Regelui Mihai si a amintit ca a facut un act de reconciliere cu Casa Regala.
"Am facut un act fundamental de reconciliere cu Regele si Casa Regala de intrare in normalitate, normalitate care s-a reflectat si prin acest moment care era util si necesar", a afirmat Iliescu.