"Traian Basescu este tot mai singur si mai haituit, dar daca isi revine voi fi primul care da in el". Declaratia ii apartine jurnalistului Ion Cristoiu, prezent in emisiunea 100% a lui Robert Turcescu. Gazetarul a raspuns astfel celor care il acuza ca in ultima vreme a schimbat macazul de la stanga, la dreapta.
Schimbarea de atitudine si de pozitie a lui Cristoiu, care a trecut de partea lui Traian Basescu, are o explicatie de principiu si una de conjuncture. Se stie ca reputatul analist se pozitioneaza din principiu contra puterii si de partea opozitiei. De aici rezulta concluzia ca Ion Cristoiu stie ca Traian Basescu nu va mai fi la putere incepand din toamna.
Explicatia de principiu: "Traian Basescu este tot mai singur si tot mai haituit. O sa radeti. Il simt. Sau daca-si revine si incepe domnia-sa sa dea scatoalce, o sa vedeti ca eu voi fi primul care dau in el.", a declarat Ion Cristoiu.
Cat despre conflictul izbucnit intre el si colegul sau de trust Mircea Badea, Ion Cristoiu afirma ca a ripostat pentru ca s-a simtit profund jignit de insinuarea acestuia.
"A insinuat un lucru pe care nu-l suport si anume ca eu m-as fi vandut cuiva, m-a comparat cu jurnalistii care sunt faimosi cu darnicii pentru oamenii puternici, ceea ce nu era adevarat. Cu doamna Elena Udrea, mai ales dupa ce-a ajuns ministru, n-am avut niciun dialog."
Robert Turcescu: Dar Traian Basescu?
"Nu m-a sunat si nu-mi pot permite sa spun."
Robert Turcescu: Nu v-a sunat sau nu va puteti permite sa spuneti?
"Nu, nu m-a sunat."
Robert Turcescu: "Haideti domnuā€˜ Cristoiu ca ne stim de ani buni. Dumneavoastra cand luati dosarul si bateti cu el asa in masa, la o discutie, inseamna ca v-a sunat Traian Basescu, raspunsul la intrebare.
"De ce, ce v-a zis? Nu am mandat."
Explicatia de conjunctura tine de structura sufleteasca a lui Ion Cristoiu pro-feminina. Probabil ca asa se explica pozitia partizana a lui Cristoiu fata de Elena Udrea, Elena Basescu si Monica Ridzi. Slabiciunea sa fata de femeile din orbita lui Traian Basescu este explicata de scriitorul Cristoiu prin faptul ca el este impresionat de slabiciunile umane si mai ales feminine.
Acuzat tot de Mircea Badea ca a fost prea bland cu Elena Udrea cand a avut-o invitata in emisiune, Ion Cristoiu a spus: "Pentru mine a fost o emisiune care m-a intristat. De ce? In 2005 mi se parea mai om, acum era un politician."