Renuntarea la functia de premier desemnat de catre Theodor Stolojan a avut drept una dintre cauze, potrivit unor surse din PDL, faptul ca, prin protocolul semnat de cele doua partide, acestuia i s-au luat toate parghiile in desemnarea si revocarea ministrilor.
Surse democrat-liberale au declarat pentru Mediafax ca Theodor Stolojan a fost deranjat de faptul ca, in timp ce el se ocupa de negocierea principiilor economice ale viitorului program de guvernare, lideri ai celor doua partide au formulat Regulamentul privind functionarea coalitiei PDL-PSD la nivel central si local in asa fel incat premierul "nu mai avea niciun fel de parghii atat in desemnarea, cat si in revocarea ministrilor".
Mai mult, infiintarea "Colegiului Presedintilor", forul cel mai important de decizie, potrivit protocolului semnat, din care fac parte Emil Boc si Mircea Geoana, a facut ca functia de premier, a lui Stolojan, "sa nu mai aiba nicio importanta in luarea deciziilor la nivelul coalitiei", au mai precizat sursele din partid.
Astfel, potrivit Art.18 din acest Regulament, primul-ministru poate propune numirea unui ministru, pe baza propunerii forurilor statutare competente ale partii careia ii revine ministerul in cauza, respectiv conducerea PDL sau PSD.
In plus, primul-ministru poate propune, motivat, revocarea unui ministru "numai dupa consultarea prealabila a conducerii celeilalte parti si cu informarea, in aceleasi conditii, a BPCC", numirile in functie la nivel guvernamental facandu-se numai in baza propunerilor forurilor competente statutare ale celor doua parti, avandu-se in vedere metoda de repartizare convenita.
Colegiul Presedintilor, format din Emil Boc si Mircea Geoana, da cele mai multe competentele celor doi lideri de partid, respectiv de a "decide in cazul chestiunilor politice majore care privesc Coalitia, dar si in situatiile in care Biroul Politic Coordonator Central nu ajunge la consens".
Colegiul Presedintilor, potrivit Regulamentului de functionare a coalitiei, are posibilitatea sa decida chiar si introducerea pe Agenda de lucru suplimentara a sedintei Guvernului a unor proiecte de acte normative, in cazul in care Primul-ministru si vice-prim-ministrul nu ajung la un consens.
Potrivit surselor citate, acesta a fost un aspect pentru care Theodor Stolojan a decis sa renunte la functia de premier, considerand ca nu are nicio parghie de decizie, fiind "la mana" celor doi lideri, chiar si in luarea deciziilor la nivel guvernamental.
De altfel, Stolojan a spus in declaratia prin care a anuntat renuntarea la mandatul de premier ca "argumentul sau este ca cei doi presedinti care au semnat parteneriatul trebuie sa isi asume garantia asumarii acestui parteneriat prin cele doua functii de prim-ministru si de presedinte al Senatului".