Democrat-liberalii constanteni au fost instruiti sa faca pace, lucru insa destul de greu de realizat, in conditiile in care orgoliile sunt mari, si fiecare tabara formata chiar dinaintea demisiei lui Ion Popescu are alta conceptie despre presedintele ideal al organizatiei. In timp ce "tabara exclusilor" insista ca sef este Titi Chirila, Biroul Permanent Judetean parasit prin demisie de Ion Popescu a trecut acum la o alta propunere decat cea pe care o avusese saptamana trecuta: Mircea Banias este numele transmis, ieri, catre Bucuresti, pentru validare. Intre timp, zvonurile fac referire la un alt lider din cadrul PD-L care ar putea prelua fraiele organizatiei, pana la alegerile care sa desemneze un constantean. Este vorba despre Adriean Videanu, spun surse. Nu este deloc certa aceasta varianta, si se asteapta o eventuala decizie azi, maine sau chiar poimaine, motiv pentru care, in targ, circula si nume precum Vasile Blaga, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Liviu Negoita - care sa coordoneze aceeasi naravasa organizatie pedelista de la malul marii. Pana cand va fi batuta in cuie vreo decizie, demn de mentionat intalnirea de sambata a catorva pedelisti din ambele tabere, cu scopul de impacare.

Intrunirea de impacare, de sambata, dintre cele doua tabere nu a adus la masa discutiilor toti liderii, semn ca orgoliile sunt greu de lasat deoparte. Cert este doar ca pedelistii au fost deranjati in mod clar de presa, ferecandu-se in sediul de la gara, nu cumva sa intre cineva strain, pentru ca apoi sa iasa afara cu refuzul de a face declaratii pe buze. Doar Titi Chirila a avut ceva de zis, si anume ca s-au intalnit cu pedelisti din tabara adversa pentru a stabili ce ajutoare vor trimite sinistratilor din Moldova. Pana acum insa, numai primarul din Valu lui Traian si organizatia PD-L din Valu a anuntat cand si ce ajutoare trimite sinistratilor, asa incat banuim ca pedelistii s-au folosit sambata de o scuza patetica, pe spinarea nenorocirii altora, pentru ca nu stiau ce altceva sa minta presa.

Banias, propunerea BPJ-ului constituit de Popescu

Intre timp, de cealalta parte, duminica, Biroul Permanent Judetean al PD-L Constanta constituit de demisionarul Ion Popescu a decis sa-l propuna pe Mircea Banias pentru functia de presedinte interimar al filialei judetene. Au existat mai multe propuneri - primarul din Valu lui Traian, Florin Mitroi, a refuzat, la fel si cel care a asigurat cateva zile interimatul functiei abandonate de Ion Popescu - Adrian Gheorghita, si au ramas pe lista Paul Branza si Mircea Banias. Cum trebuia transmis doar un nume catre forurile de decizie centrale, s-a trecut la vot si a castigat Mircea Banias. Acelasi BPJ pe care l-ar putea conduce interimar Mircea Banias a mai anuntat presa ca au primit o decizie - din data de 5 august - din partea Comisiei Nationale pentru Statut, Etica si Litigii a partidului, care "admite sesizarea Organizatiei PD-L Constanta si constata ca intalnirea din data de 2 august 2008 a unor membri ai PD-L Constanta este lovita de nulitate, in baza prevederilor statutare". In acelasi timp, "constata ca toate hotararile adoptate cu ocazia acestei intalniri sunt lovite de nulitate, nu au produs si nu pot produce efecte". Reamintim ca reuniunea din 2 august a Consiliului Judetean de Coordonare al PD-L a fost organizata de membrii recent exclusi din partid, iar in cadrul acelei intalniri a fost aleasa o noua conducere a organizatiei. La intalnire au fost prezenti 639 de membri. In urma supunerii la vot, Constantin Chirila, fost consilier judetean si fost vicepresedinte al organizatiei, exclus din partid, a fost ales presedinte. Cu toate acestea, se pare ca decizia din data de 5 august nu prea mai sta in picioare (cu alte cuvinte, nici cei de la centru nu mai stiu cum sa procedeze), lucru despre care Mircea Banias ne-a declarat ca nu are cunostinte. Cu toate acestea, Mircea Toader, membru al Biroului Permanent National (BPN), a precizat, pentru "Replica" de Constanta, ca: "Decizia din data de 5 august a fost o decizie provizorie si s-a revenit asupra ei, pentru ca au fost primite noi elemente. In cateva zile, BPN se va pronunta". Mircea Toader a mai adaugat ca deocamdata "nu este nimeni numit lider in PD-L Constanta", iar cele doua tabere din organizatie trebuie sa se impace, "cu toate ca sunt orgolii, dar trebuie sa se treaca peste ele", a spus Mircea Toader.