Romania Libera: Ii va salva astroturfingul? (Autor: DAN CRISTIAN TURTURICA)
Daca PDL pierde alegerile de anul viitor, misiunea sa se va fi incheiat inainte de termen. Se va trezi blocat in mijlocul marii pe un vas a carui carma nu o va mai controla, la mare distanta de portul in care ar fi trebuit sa-l duca. Nu va muri de nefericire, dar nici nu va mai putea spune vreodata ca si-a indeplinit misiunea.
Iar alegerile nu mai pot fi castigate de un partid care plateste cu varf si indesat pretul masurilor de austeritate pe care le-a luat (in ochii maselor) si pe care nu le-a luat (in ochii clasei de mijloc) si care, in plus, a demonstrat ca este aproape la fel de alergic la justitie si profesionalism administrativ ca si predecesoarele sale.
Blocajul in care se afla presedintele are insa cauze mai profunde decat esecul sau in a-i convinge pe liderii PDL sa incerce un salt pe celalalt mal al prapastiei. Si daca i-ar fi reusit acest exercitiu de hipnoza in masa, nu ar fi putut opri influenta mecanismelor prin care partidul isi exercita si pastreaza puterea. Increngatura de interdependente dintre politicieni si clientii puterii, fie ei functionari publici, fie firme abonate la contracte cu statul, este cea care domina cu adevarat actiunea politica si economica.
Orice impuls venit de la centru care contrazice logica functionarii retelelor de influenta este in buna masura anihilat sau macar pervertit astfel incat sa blocheze reforma si sa prezerve statu-quo-ul. Degeaba ii impui unui baron local sa nu mai dea spaga primarilor din zona lui daca nu gasesti o metoda sa-i dezveti si pe acestia sa accepte, iar pe sateni sa nu mai voteze dupa cat de grea e sacosa cu insemnele partidului. Nu mai da baronul PDL-ist, nu-i nimic, o sa dea cel PSD-ist. Mai putin, ca sunt in opozitie, dar mai bine decat nimic.
Sa convingi cativa zeci de politicieni sa te urmeze pe un drum care ii sperie de moarte mai e cum mai e, dar sa-ti reuseasca aceeasi operatiune cu cateva mii este deja alta poveste. Pentru asta e nevoie de timp si de mult mai multi oameni care sa te sustina. Si mai ales de un alt tip de oameni, care sa aiba o minima dorinta de a schimba ceva.
Toate acestea au jucat un rol in nevoia de a pune pe roate "Miscarea Populara". Si dorinta lui Traian Basescu de a-si duce pana la capat mandatul si de a lasa o urma pozitiva vizibila dupa cei 10 ani de presedintie. Si certitudinea faptului ca PDL nu are oameni suficient de puternici pentru a impune o reinventare a partidului si ca, in lipsa ei, vor pierde alegerile indiferent cata pomana electorala arunca in piata. Si nevoia de a oferi o alternativa alegatorilor care inca spera la o schimbare majora in societate. Si constientizarea realitatii ca partidul singur oricum nu ar reusi sa determine o astfel de schimbare, nici daca ar fi dispus sa incerce, si ca pentru aceasta misiune este nevoie de o forta mult mai larga, impulsionata de idealisti.
Planul s-a naruit insa nu din lipsa de idealisti, ci de iluzionisti.
De ce nu mai vor romanii de dreapta sa voteze PDL-ul? Pentru ca, in afara adoptarii unor masuri de austeritate - si acelea la insistentele presedintelui Basescu -, performanta sa economica si administrativa este slaba, pentru ca a preluat modelul de guvernare clientelara patentat de PSD si pentru ca nu are nici o apetenta pentru a promova politici justitiare nici in societate, nici in interiorul partidului.
Logic ar fi ca toti oamenii de dreapta care nu se regasesc in sferturile de masuri ale Guvernului Boc si ale PDL-ului si care doresc sa se implice sa se reuneasca in asociatii, grupari, ONG-uri si orice alta forma de organizare si sa propuna politici si actiuni alternative la cele ale puterii. Sa devina o forta civica de opozitie care sa ofere cetatenilor contrapropuneri in toate domeniile care ne dor (si care nu ne dor?), de la sanatate la lupta anticoruptie, de la educatie la absorbtia fondurilor europene. Si sa mobilizeze cetatenii astfel incat toate aceste propuneri sa nu fie ignorate de autoritati. Prin trimiterea de scrisori catre persoanele cu functii de raspundere, strangerea de semnaturi, pichetarea unor institutii, organizarea de marsuri si proteste.
De ce nu vedem deja astfel de initiative? Pentru ca, in afara de cateva organizatii, care de obicei se limiteaza la publicarea unor rapoarte, si a unor comentatori activi pe internet, nu exista cu adevarat o forta civica, asa cum a fost Alianta Civica, de exemplu, la inceputul anilor ‘90. Nu avem o miscare populara neafiliata vreunui partid care sa functioneze deja drept contrapondere la inactiunea sau greselile puterii. Si atunci, de unde sa se nasca Miscarea Populara?
Diverse variante de raspunsuri ne-au fost picurate in ultima vreme, extrem de aluziv, de cativa ministri ai Guvernului Boc, ce pareau unsi cu nobila indatorire de a transforma acest proiect in realitate. Toate neconvingatoare, pentru ca, atunci cand se punea intrebarea care sunt, concret, organizatiile ce se vor coagula in ceea ce se preconiza a fi nucleul Miscarii Populare, se facea liniste. Lista ministrilor continea in mod cert doar doua nume, cel al unei fundatii si cel al unui site de bloguri si comentarii. Atat. Demiterea lui Sebastian Lazaroiu a inchis definitiv aceasta etapa a saradei.
O Miscare Populara autentica nu poate fi infiintata. Ca sa aiba un viitor, sa devina o forta care sa conteze, ea trebuie sa se nasca. Orice proiect "grass-root", infiintat "la firul ierbii", evolueaza de jos in sus, dintr-o problema a cetatenilor pe care cei mai responsabili si dinamici dintre ei incearca sa o rezolve pledandu-si cauza in fata autoritatilor. Nici autoritatile si nici politicienii nu nasc organizatii "grass-root". Iar atunci cand incearca produsul muncii lor se numeste "astroturfing" - o tactica de manipulare menita sa dea impresia de miscare civica unui demers pur politic. Asta a fost marele plan al lui Lazaroiu? O sa aflam in scurt timp.
Impasul lui Traian Basescu sta intr-un truism. Politica se joaca pe voturi. Atat timp cat baronii PDL reusesc, prin metodele binecunoscute, sa furnizeze un procent relativ constant de voturi partidului, sfidand rezultatele sondajelor politice care le prezic infrangerea la scor, nimeni, nici macar presedintele, nu ii va putea clinti. Nici chiar perspectiva unui dosar la DNA nu ii mai convinge sa accepte masuri care le slabesc autoritatea in partid sau in judetele pe care le controleaza. Ba, din contra, ii indarjesc si mai tare. Ii fac sa se opuna si mai abitir oricarei idei de reforma. Iar apropierea alegerilor le consolideaza si mai mult pozitia.
Fara nici un dubiu, Traian Basescu ar prefera ca PDL sa fie condus astazi de oameni ca Monica Macovei, Cristian Preda sau Teodor Baconschi. Cu asemenea parteneri politici, sansele sale de a duce pana la capat cateva dintre proiectele care ar schimba ireversibil tara ar creste considerabil. Intrebarea fundamentala este: ar putea aduce ei macar la fel de multe voturi cate aduc baronii? Un PDL condus de ei ar reusi sa se pastreze pe pozitia pe care o ocupa acum si care i-ar oferi parghiile de putere necesare impunerii oricarei schimbari? Este foarte posibil sa nu aflam niciodata raspunsul la aceasta intrebare. Pentru ca numarul membrilor PDL care i-ar sustine pe cei trei pentru a prelua fraiele partidului este infim. Iar o mare parte din vina o poarta chiar presedintele.
Nu poti sa schimbi o organizatie din interior daca nu dispui de o masa critica de oameni care sa-si doreasca si care sa lupte pentru aceasta schimbare. Cum atingi insa masa critica? In nici un caz din senin. Doar printr-o strategie eficienta de resurse umane. Iar liderul organizatiei este cel care raspunde, in ultima instanta, de succesul sau esecul ei.
Daca profilul celor trei este cel pe care presedintele il considera potrivit pentru a conduce PDL si a-i fi partener, a delegat pe cineva sa se ocupe activ de identificarea si recrutarea cat mai multor lideri care sa corespunda acestui profil? Cel mai probabil, nu. Dar sa se asigure ca primesc un sprijin consistent pentru ca organizatia sa nu ii respinga? Acelasi raspuns. Altfel nu se explica de ce, dupa 10 ani in care a decis sau macar a agreat cele mai importante decizii luate de PD si PDL, numarul celor in care vede viitorul partidului este atat de mic.
Blocat intr-un punct mort, in care a ramas practic fara parghii pentru a mai putea repozitiona partidul, nu este de mirare ca presedintele se agata de speranta ca va reusi sa-l salveze de la infrangere atasandu-i o cohorta de organizatii semianonime. Ramane de vazut cat de convingator vor reusi sa promita cetatenilor tot ceea ce PDL nu reuseste sa livreze, desi are toata puterea in mana.