Pierderea sefiei PSD in fata lui Mircea Geoana l-a afectat profund pe Ion Iliescu. In ultimele zile, au circulat insistent zvonuri potrivit carora Iliescu isi va parasi biroul de la Senat si va renunta la functia de lider de grup al senatorilor. Nicolae Vacaroiu a confirmat ca aceste lucruri sunt adevarate.
Vicepresedintele PSD Nicolae Vacaroiu a confirmat ieri intentia lui Ion Iliescu, liderul grupului senatorial al social-democratilor, de a renunta la aceasta pozitie. “La intalnirea de acum cateva zile a partidului s-a primit o informare ca Ion Iliescu n-ar mai dori sa fie lider de grup“, a declarat Nicolae Vacaroiu.
Prin renuntarea la functia de lider de grup in Senat, Ion Iliescu pierde orice posibilitate de a mai fi prezent in structurile de conducere ale partidului.
Surse din PSD ne-au confirmat ieri ca Ion Iliescu este foarte serios in a parasi conducerea grupului din Senat. Potrivit sursei citate, Iliescu a venit in urma cu doua zile in Camera Superioara a Parlamentului pentru a-si strange lucrurile din biroul in care isi desfasoara activitatea ca lider al grupului parlamentar al senatorilor PSD.
Mai mult, se pare ca Ion Iliescu intentioneaza sa participe doar la lucrarile din plenul Senatului, fara a se mai implica in alte activitati legate de statutul sau parlamentar.

Nu se pune problema plecarii

Vacaroiu a recunoscut ca Ion Iliescu este suparat din cauza rezultatului Congresului de saptamana trecuta. El a adaugat insa ca oricine in locul lui Iliescu ar fi avut aceleasi sentimente.
Cu toate acestea, Vacaroiu a tinut sa infirme orice zvonuri potrivit carora Ion Iliescu ar intentiona sa paraseasca PSD. “Nu se pune problema plecarii“, a insistat Vacaroiu.
Presedintele Senatului a dorit sa-si exprime speranta ca Ion Iliescu “va ramane unul dintre pilonii de baza ai PSD“.
Nicolae Vacaroiu a demontat si zvonurile privind unele tensiuni intre sustinatorii lui Ion Iliescu si cei ai lui Mircea Geoana. El a asigurat ca nu exista nici un fel de disensiuni, dupa cum nici nu este vorba propriu-zis de tabere.
Declaratiile lui Vacaroiu vin pe fondul existentei altor zvonuri, potrivit carora “oamenii lui Iliescu“ ar fi marginalizati in cadrul grupului senatorial PSD.
In privinta unei posibile desemnari a lui Cristian Diaconescu fie pentru pozitia de lider de grup, fie pentru cea de purtator de cuvant al PSD, Vacaroiu a mentionat ca este putin probabil.
El a explicat ca Diaconescu are o calitate deosebita, cea de viitor presedinte al Comisiei de Arbitraj si Integritate Morala.