Cel de-al doilea proiect de rectificare bugetara intocmit de guvern asigura un viitor sumbru judetului. Proiectul, prezentat de agentia de presa Mediafax, releva ca sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivel local cu salariile, sporurile, indemnizatiile si alte drepturi salariale in bani vor fi taiate in judetele care nu au contributii mari la stat. Printre acestea se numara si Botosani, care risca sa ramana paralizat in aceste conditii. Presedintele Consiliului Judetean (CJ), Mihai Tabuleac, nu a fost deloc optimist in ce priveste taierea cotei de TVA pentru judet. "Nu vad ce se mai poate taia dupa ce s-a tot taiat. In aceste conditii ne vom descurca din ce in ce mai greu", a specificat presedintele CJ.
Reducerile vor mai afecta judetele Bacau, Dambovita, Gorj, Ialomita, Maramures, Neamt, Tulcea si Vaslui, dar si municipiul Bucuresti.
Proiectul de rectificare va fi discutat luni de guvern. Prima rectificare bugetara din acest an a fost efectuata in luna august.