Sindicalistii si reprezentantii Guvernului au ajuns la o solutie referitor la plata salariilor bugetarilor pe luna ianuarie, in conditiile in care Guvernul nu a elaborat normele Legii salarizarii unice pe baza careia ar trebui platiti de la inceputul anului angajatii.

Bugetarii vor fi dati afara si apoi reangajati

Ieri, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a explicat, dupa discutiile cu partenerii sociali, ca maine se va adopta o Hotarare de Guvern (HG) care va aduce o serie de precizari privind aplicarea Legii unice de salarizare. "E vorba de intreg procesul de reincadrare a personalului care se face in luna ianuarie, astfel incat in februarie sa nu existe disfunctionalitati", a spus Valentin Mocanu. Acesta a aratat ca actul normativ prevede si faptul ca autoritatile locale (agentiile de prestatii sociale si directiile finantelor publice teritoriale) sunt imputernicite sa acorde sprijin si sa verifice cum se fac incadrarile, in conditiile in care destul de multi ordonatori de credite au avut probleme in aplicarea legii.

Masuri compensatorii pentru mentinerea veniturilor

Secretarul de stat a mai spus ca a discutat cu partenerii sociali si referitor la propunerea de acordare a unor sume compensatorii care sa duca la aceleasi drepturi salariale ca in decembrie 2009. Vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Simion Hancescu, a declarat ca in Hotararea de Guvern exista un articol care prevede acordarea indemnizatiilor compensatorii pentru a nu fi diminuate veniturile.Presedintele "Alma Mater", Anton Hadar, a declarat ca pana in luna iunie, cand trebuie simplificata Legea unica de salarizare, sindicalistii din educatie vor obtine acordarea sporului de doctorat pentru care, in prezent, se acorda indemnizatia compensatorie. El a mai spus ca au mai fost identificate si alte lucruri "la limita legalitatii", cum ar fi faptul ca daca dispar anumite trepte, salariatul trece pe treapta superioara, dar ramane cu acelasi venit.Mocanu a mai spus ca proiectul de act normativ, pe care l-ar putea prezenta in sedinta de maine, cuprinde prevederi pentru intreg sistemul bugetar, nu doar pentru anumite domenii, si ca nu cuprinde masuri de disponibilizare.

Sindicalistii solicita prelungirea ajutorului de somaj

Peste 100 de reprezentanti ai Cartel Alfa vor picheta Ministerul Finantelor, incepand din 25 ianuarie, si sediul Guvernului pentru a cere prelungirea ajutorului de somaj, a declarat ieri presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. "Vor fi proteste in fiecare zi, pana cand Executivul va fi de acord cu prelungirea perioadei de somaj. Reprezentantii Cartel Alfa au decis, totodata, sa protesteze si in fata Guvernului, iar joia viitoare vom fi prezenti si in Piata Victoriei", a completat el.



De la 1 februarie, angajatorii sunt nevoiti sa trimita in somaj permanent 200.000 de angajati. "Actualul Guvern nu a venit cu nicio masura anticriza (...) Guvernul este responsabil de lipsa de masuri", a precizat liderul Cartel Alfa. "In general, la presiunea strazii s-au facut micile modificari de pana acum", a mai spus Hossu.