Vicepremierul Dan Nica a fost validat in unanimitate de Comitetul Executiv pentru a se ocupa de sefia Ministerului Administratiei si Internelor. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri, la Cluj, dupa ce si-a exprimat sprijinul pentru vicepremierul Nica, ca acesta reprezinta cea mai buna formula la care a putut apela partidul.„Este clar ca trebuia sa dam un semnal de mare forta si de stabilitate fata de cei care lucreaza in acest important minister. De aceea, ideea ca omul doi in guvern si un vicepresedinte de forta al partidului va conduce MAI in contextul dat este formula cea mai buna si cea mai stabila la care am apelat“, a declarat Geoana.Presedintele PSD a considerat ca nominalizarea lui Nica il va face un vicepremier si mai puternic. „Am analizat ieri (marti - n.r.), la nivelul conducerii partidului, solutia cea mai buna pentru portofoliul de la Ministerul de Interne si credem ca un viceprim-ministru care are si un portofoliu concret si un minister atat de important cum este MAI, reprezinta un vicepremier si mai puternic“, a mai spus Geoana.Liderul PSD a declarat ca este convins ca in scurt timp va veni si confirmarea de la guvern. Întrebat de ce partidul nu l-a nominalizat pe Nica prima data la MAI, Geoana a afirmat ca, la momentul respectiv, partidul a vazut in Liviu Dragnea cea mai buna solutie pentru reprezentarea administratiei publice locale in guvern.În legatura cu numirea sefului de la DGIPI, Mircea Geoana a mai spus ca singurul care trebuie sa ia decizia este Dan Nica, dupa consultarea cu partidul. Liderul social-democrat a incheiat afirmand ca este cinstit ca fiecare partid sa isi desemneze singur oamenii din structurile pe care le conduce.