Jurnalul National publica articolul ' Radea Basescu de pantoful lui Franks? ' (autor: Lucian Avramescu), pe care il puteti citi in continuare.
Greu de presupus ca ochiul marinarului, cu bataia lui stranie, a nimerit chiar talpa sefului delegatiei de bancheri!
Domnul Basescu rade de se prapadeste. Scena incape in decorul Cotrocenilor, unde presedintele Romaniei este gazda. In fata, oaspetii, membri ai delegatiei FMI, in frunte cu inconfundabilul domn Franks. De ce rade Basescu? De unde atata veselie? Ea da peste marginile paharului diplomatiei care te obliga doar la un zambet protocolar. Sa-i fi zarit pantoful gaurit al lui Franks? Imaginile au aparut mai incolo, dibuite de un cameraman din cei care au obiceiul sa se bage si pe sub fustele cucoanelor, sa filmeze culcati pe o rana, sa se cocoate pe scaune. Greu de presupus ca ochiul marinarului, cu bataia lui stranie, a nimerit chiar talpa sefului delegatiei de bancheri! Raman, in consecinta, cu o intrebare nedezlegata.
O a doua insa e de ce se veseleau atata si cei de la FMI? Avea si Basescu vreun pantof gaurit? Era descheiat la slit? Se mai intampla barbatilor catastrofe din astea. Nici aici n-am explicatii, oricat as scormoni prin indelunga mea experienta jurnalistica. Intalnirea, care parafa inca o indatorare, avand deci un substrat dramatic, daca nu chiar tragic pentru poporul roman, dadea spre zaiafet. Ciudate si intortocheate sunt caile noii diplomatii! Probabil ca azi contractele si intelegerile bancare se fac in acompaniament de lautari. Lipseau o geampara cu Isarescu si un tango de la Dansez pentru tine care sa-i angajeze pe Mihai Tanasescu si Emil Boc, ultimul pe post de dama fasneata, pentru ca evenimentul solemn de la Palat sa devina botezul lui Bercea Mondial.
Citesc pe fetele dumneavoastra, zice presedintele Romaniei, bruiat de un ras pana la lacrimi, multa satisfactie. Ne-am facut lectiile, asadar! Pai, normal ca ni le-am (ni le-au!) facut. Cine? Pai, cine altii daca nu alde Boc si ai lui! In urma noii intelegeri, initiata, supravegheata si parafata de Cotroceni, inca niste zeci de mii de palmasi raman fara slujba, s-au mai inchis niste spitale, au mai fost uitati pe targa niste muribunzi. Nefiind parte la zaiafet, nu stiu daca si ei rad pana la lacrimi sau trec direct la bocit. Inclin sa cred ca trec peste obligatiile protocolare, iar daca nu plang, noii someri injura. De mama, de tata, de Dumnezei si chiar de Basescu. Sunt convins ca si de noile miliarde de euro care ne vor veni, sub forma de imprumut cu dobanzi, fireste, se va alege praful. Doar trezorierul Elena Udrea, blonda pusculita a presedintelui, si-ar mai putea aduce aminte, cu sfortari, pe ce cai s-au scurs si acesti bani.
Nu-i vom vedea sigur nici in sosele, nici in noi locuri de munca, nici in vreo statie de metrou ceausista, fiindca Odiosul avea obiceiul ca din banii imprumutati si platiti de prostime sa faca de bine, de rau cate ceva care a ramas. Poate ca o parte din acesti bani vor imbunatati, cu o punga de malai si o coada de scrumbie, ziua electorala a prostimii, fericita ca pentru votul portocaliu s-a ales cu ceva. Ce-i in mana nu-i minciuna, zice romanul, uitand ca in timp ce-si primeste malaiul puterea il face la portofel pentru inca niste ani lungi.
In legatura cu gaura din pantoful lui Franks, cineva imi atrage atentia ca n-are nici o legatura cu veniturile lui care sunt de peste 100.000 de euro pe luna, ci cu o eventuala neglijenta. Omul pleaca in delegatie cu pantofii cu care s-a invatat, care nu-l incomodeaza si n-a bagat de seama ca s-au tocit in talpi intre timp. Ii va schimba cand il va gadila asfaltul. Mi-am amintit tampenia mea de a-mi cumpara inaintea unei lungi deplasari ca ziarist (eram in grupul de presa care insotea, ca reprezentant al AM Press, seful de atunci al statului, Iliescu sau Constantinescu, in tari asiatice) o pereche de pantofi noi. Eram mandru de ei, dar dupa prima zi de contact cu asfaltul prin Vietnam cred sau Filipine eram numai rani la calcaie. Pana mi-am gasit niste sandale comode am fost nevoit sa le tai partea din spate cu un cutit de bucatarie, la un restaurant. Nu cred asadar in saracia lui Franks.
Ma apasa insa din ce in ce mai tare rasul simetric, hidos as zice, al ambelor tabere. Rasul insultator de la o inmormantare, fiindca prin aceste indatorari succesive si nesabuite, pe care nu stiu daca noi sau nepotii nostri vom fi in stare sa le platim sau sa le plateasca, intram in cea mai intunecata groapa. Iar daca Basescu nu radea de pantofii lui Franks si nici Franks de slitul lui Basescu, atunci unica varianta posibila e ca amandoi radeau de noi, de fraierii de romani. Impreuna cu cohortele lor, ambii sefi isi alaturau coral, in cadenta de sughituri si rime, cascadele de ras. Si au intr-adevar de cine rade!