Forumul Civic al Romanilor din judetele Covasna si Harghita protesteaza fata de adoptarea de catre Guvern si Comisia Nationala de Heraldica a noii steme a judetului Covasna.
Ioan Solomon, presedintele Forumului, considera ca adoptarea acestei steme a fost posibila datorita faptului ca UDMR se afla la guvernare. Solomon si-a exprimat regretul ca nici Comisia Nationala de Heraldica "nu a rezistat influentelor politice". El a explicat ca romanii din Covasna ar fi vrut ca stema judetului sa contina macar un singur element care sa-i reprezinte si pe ei, dar propunerea a fost respinsa de consilierii judeteni UDMR cand s-a dezbatut varianta finala a proiectului de stema.
Societatea civila romaneasca din judet si-a exprimat, de mai multe ori, nemultumirea privind proiectul de stema a judetului Covasna, sustinand ca aceasta stema semnifica in plan simbolic "intoleranta fata de populatia romaneasca si ignora cu buna stiinta populatia de nationalitate romana de peste 25% din totalul populatiei judetului Covasna". (A.M.)