Doar 20 de voturi i-au lipsit Elenei Udrea pentru a fi aleasa in unanimitate, ca la Marea Adunare Nationala. Ea a obtinut 979 de voturi din cele 999 si astfel a fost aleasa presedintele Organizatiei PDL Bucuresti, careia pana in acest moment i-a asigurat interimatul, dupa ce Vasile Blaga si-a inaintat demisia.
La reunirea Consiliului de Coordonare al organizatiei lideri importanti ai PDL s-au intrecut duminica in a lauda activitatea celei care a candidat de una singura pentru sefia organizatiei de Bucuresti.
Dupa multe elogii din partea colegilor, Udrea a spus ca ar candida din 6 in 6 luni, numai sa auda cuvintele frumoase spuse despre ea, adevarate ode de pretuire si simtire aleasa, exprimate cu mai multa sau mai putina sinceritate de catre fruntasii PDL.
Dupa vot, Elena Udrea a multumit si a precizat ca daca organizatia Bucuresti va merge pe mana ei, cu siguranta va castiga. Principalul obiectiv al organizatiei Bucuresti stabilit de Udrea este acela de a recastiga Primaria Bucuresti. Udrea a sustinut un discurs acid la adresa primarului general Sorin Oprescu, despre care a spus ca nu a facut nimic pentru bucuresteni.
De asemenea, PDL Bucuresti si-a ales duminica si prim vicepresedintii, reprezentati de Costica Canacheu si Sorina Placinta, iar pe Vasile Gherasim in functia de secretar general si pe Horatiu Tica drept trezorier. Cristian Radulescu a fost ales la conducerea Comisiei de statut si etica, iar la Comisia de revizie si control, Mircea Marinescu.
1070 de delegati, din 1100 au fost prezenti la evenimentul de la Palatul Parlamentului. De asemenea, la reuniune s-au aflat presedintele PDL, Emil Boc, europarlamentarul PDL Elena Basescu, precum si lideri ai partidului, printre care Vasile Blaga, Adriean Videanu, Ioan Oltean, Roberta Anastase sau Gheorghe Flutur.
In sala s-au mai aflat si Teodor Baconschi, Valeriu Tabara, Raluca Turcan, Mircea Toader si Sulfina Barbu, precum si generalii Gabriel Oprea si Neculai Ontanu de la UNPR, partidul aliat al PDL, creat dupa alegeri pentru a asigura majoritatea parlamentara ce sustine actualul guvern.