Consilierul primului ministru, Andreea Vass, poarta un nou razboi cu mezina familiei prezidentiale, Elena Basescu.
Vass a respins luni acuzatiile aduse de Elena Basescu, conform carora ea ar fi in spatele demersului eurodeputatului ungar Laszlo Surjan care, intr-o scrisoare adresata membrilor PPE, se exprima impotriva primirii fiicei presedintelui Basescu in grupul popularilor europeni.
Andreea Vass a declarat, pentru Realitatea Fm, ca ea nu are nicio legatura cu campania impotriva Elenei Basescu.
"Mi-ar fi fost imposibil sa fac asa ceva. In primul rand pentru ca eu nu mai lucrez la PE si nu am cunostinta de un astfel de mail decat din presa. Nu sunt prietena cu dl Surjan. Nu l-am contanctat niciodata, nici macar in cadrul PE. Nu am fost colega cu dansul in Comisia de bugete, l-am recunsocut doar cand i-am vazut poza," a declarat Andreea Vass.
"Cum sa cer eu asa ceva cand Elena Basescu este membru PDL? Nu fac asa ceva", s-a aparat Vass.
Elena Basescu a declarat ca in spatele demersului eurodeputatului ungar se afla consiliera premierului Emil Boc.
"Nu ma ingrijoreaza aceasta scrisoare deoarece ea vine ca urmare a unei prietenii intre domnisoara Vass si acest domn deputat maghiar, cei doi cunoscandu-se de pe vremea cand lucrau in Comisia de bugete a PE. O vad pur si simplu ca pe o razbunare a faptului ca domnisoara Vass nu a prins un loc eligibil si doresc sa precizez ca ar fi fost imposibil ca eu sa am o asemenea influenta si putere, atata timp cat eu activez in cadrul organizatiei de tineret si nu am nicio alta legatura cu seniorii partidului. Plasarea domnisoarei Vass pe un loc neeligibil a avut legatura probabil cu faptul ca aceasta a atacat o parte din membrii partidului si nu a avut sustinerea niciunei organizatii", a declarat Elena Basescu.