Trei sferturi dintre bihoreni au dat un vot de blam intregii clase politice, neprezentandu-se la niciunul din cele doua procese electorale care au avut loc duminica - alegerile europarlamentare si referendumul initiat de presedintele Traian Basescu.
Democratii bihoreni au obtinut cel mai bun scor electoral din intreaga existenta a partidului. Totusi, bucuria e rezervata pentru a nu-l necaji pe dirigintele de la Cotroceni, suparat pe invalidarea referendumului.
La polul opus, liderii PSD Bihor aproape ca-si plang de mila. La jumatate din procentele obtinute la nivel national, cu 12,51%, formatiunea politica condusa de Mihai Bar a inscris cea mai joasa cota de apreciere din istoria partidului.
Liberalii bihoreni cu 13,32% tac, iar UDMR si independentul Tõkés László se felicita scrasnind din dinti.


Trei sferturi dintre bihoreni au dat un vot de blam intregii clase politice, neprezentandu-se la niciunul din cele doua procese electorale care au avut loc duminica: alegerile europarlamentare si referendumul initiat de presedintele Traian Basescu. Putini participanti la vot au reusit sa pulverizeze sondajele de opinie, in care se oglindeau, care mai de care, liderii politici locali. Daca n-ar fi fost esecul umilitor al referendumului privind votul uninominal majoritar propus de mentorul lor Traian Basescu, liderii locali ai Partidului Democrat, castigatorii alegerilor europarlamentare, ar fi jubilat la scorul record de 30,18% obtinut din numarul total de voturi exprimate in judetul Bihor. De teama unor reactii negative de la centru, via Cotroceni, democratii bihoreni incearca sa schiteze un zambet rezervat. "Trebuia sa ne mobilizam mai bine si sa aducem mai multa lume la vot. Asta o sa ne fie invatatura de minte", ne-a declarat seful de campanie Stefan Seremi, vicepresedintele PD Bihor.
La polul opus, liderii PSD Bihor aproape ca-si plang de mila. La jumatate din procentele obtinute la nivel national, cu 12,51%, formatiunea politica condusa de Mihai Bar a inscris cea mai joasa cota de apreciere din istoria post-decembrista a acestei formatiuni politice. "Intr-adevar stam foarte rau. Daca vom analiza si vom intelege unde am gresit si vom corecta, poate vom avea castig, daca nu... atunci ne meritam soarta", ne-a declarat deputatul Claudiu Pop, vicepresedintele PSD Bihor.
Desi se asteptau sa fie mai bine cotati dupa avalansa de bani si ministri pravaliti in ultimul an peste judetul Bihor, la procentul de 14,24% din simpatie liderii locali ai PNL nu prea au chef de vorba, par resemnati.
Marile surprize
Marea surpriza a scrutinului de duminica este de departe involutia inregistrata de PRM, cotat in toate sondaje la 10-11%. Cu cele 3,99% procente obtinute la Bihor, tinerii din formatiunea politica condusa de CV Tudor inca mai spera la un miracol si nu suporta sa fie comparati cu cei din partidul latifundiarului din Pipera, Gigi Becali, desi ambele "galerii" politice se invart sub pragul electoral. "O sa stam sa ne gandim. Sa vedem ce-i de facut. Daca-i vorba numai de un procent pana la pragul electoral o sa-l recuperam pana la alegerile din vara sau toamna", spune cu entuziasm, Felix Cosma, liderul tinerilor PRM, refuzand orice asemanare a partidului sau cu PNG, cotat la 3,57%. O alta surpriza a alegerilor europarlamentare o constituie micuta grupare politica condusa de Theodor Stolojan, partid considerat a fi doar o anexa la PD. Daca la Bihor PLD-ul lui Stolojan a fost votat de doar 2,74 % dintre bihoreni, la nivel national a fost saltat la peste 7%.
S-a spart monopolul UDMR
In timp ce electoratul roman din Bihor si-a impartit votul intre 12 formatiuni politice, disciplinati etnicii maghiari au incercat sa multumeasca ambele tabere, trimitand in Parlamentul European trei reprezentanti, doi de la UDMR si unul sustinut de ACM. Evolutia politica a episcopului reformat Tõkés László, candidat independent, a spart monopolul UDMR si a stricat confortul electoral al liderilor din Bihor. Tõkés a reusit sa smulga aproape jumatate din cele 17,97% procente ale Uniunii locale, situand organizatia politica condusa de cuplul Kiss-Biró pe cea mai scazuta treapta din istoria sa. "Daca n-ar fi fost Tõkés, UDMR ar fi obtinut 5 europarlamentari", a sustinut Szabó Ödön, presedintele executiv al UDMR Bihor. "Nu se pricep la matematica. Se amagesc degeaba. Cu sau fara mine UDMR-ul n-ar fi beneficiat de mai multa simpatie", a replicat episcopul europarlamentar. Cu toate ca cele doua tabere s-au batut si continua sa se bata pe votul etnicilor maghiari, atat liderii UDMR cat si gruparea din jurul lui Tõkés recunosc ca au ajuns sa joace impreuna pe scena politica datorita absenteismului ridicat, inregistrat in randul electoratului roman.