Mediafax informeaza: Iliescu acuza "o manevra veninoasa" a lui Dancu, dupa ce acesta a scris despre "daramarea idolilor"
Ion Iliescu acuza "o manevra veninoasa" din partea lui Vasile Dancu prin incercarile de "a alimenta suspiciuni si neincredere intre vechii lideri - Iliescu si Nastase - si tanarul presedinte Ponta", dupa ce Dancu a postat pe blog un text intitulat "Ultima batalie a stangii: daramarea idolilor".
"Vasile Dancu reapare la rampa printr-un amplu text pe blogul propriu, cu un titlu provocator: 'Ultima batalie a stangii - daramarea idolilor'. Nu stiu pe ce temei este considerat Vasile Dancu om de stanga, ba chiar 'ideolog si reformator al PSD'. Pentru ca textul cu pricina nu face decat sa repete sloganuri rasuflate, vehiculate de exponentii dreptei celei mai agresive din anii ’90. El lanseaza la adresa lui Iliescu si a sustinatorilor sai invective si invinuiri tipice, proferate de adversarii politici (...). Dar care este tema actuala pe care o lanseaza, de fapt, Vasile Dancu? El afirma clar ca 'discutiile in jurul lui Geoana sunt doar un pretext' si ca, de fapt, ar fi vorba de manevre obscure ale 'nucleului vechi de partid' (Iliescu & Co.), care ar dori 'sa-l submineze pe Ponta' si sa 'revina la putere' (?!?). De aceea, afirma el ca 'ultima batalie a stangii' (ceea ce intelege Vasile Dancu prin stanga) ar fi 'sa scape de umbrele trecutului' - intruchipate, bineinteles de Iliescu si Nastase", scrie presedintele de onoare al PSD, intr-o postare pe blogul personal, informeaza Mediafax.
Iliescu mentioneaza ca o alta "figura de stil" folosita de Vasile Dancu este aceea a tablourilor care sa fie date jos de pe pereti.
"Deci, pentru Dancu, reformarea PSD inseamna - 'afara cu Iliescu'. El incheie cu un sfat direct adresat lui Victor Ponta: 'sa uite tot ce a invatat in cei 10 ani de pesedism' si sa cladeasca un 'partid modern al stangii ... fara tarele celor 20 de ani de democratie impleticita'. Numai asa, tanarul presedinte Victor Ponta va putea fi 'primul dintr-o noua serie de lideri' ai PSD care sa marcheze acest nou inceput. Vasile Dancu nu este la prima sa incercare in aceasta asa-zisa 'reformare' si 'modernizare' a PSD. A mai facut-o si in 2005, cand, impreuna cu Ioan Rus si asa-zisul 'grup de la Cluj' a reusit sa convinga o serie de lideri si delegati la Congresul PSD din aprilie, sa-l prefere pe Geoana in locul lui Iliescu, in fruntea partidului. S-a vazut ce efecte a avut asupra partidului aceasta optiune. Tot atunci el afirma ca un partid 'serios' nu ar trebui sa aiba un electorat mai mare de 15%", adauga Ion Iliescu.
Presedintele de onoare al PSD mentioneaza ca "nereformatul" Iliescu, in fruntea partidului pe care l-a fondat la inceputul anului 1990, a castigat toate confruntarile electorale - cu o singura exceptie - cele din 1996 - "cand s-a produs prima alternanta democratica la guvernare, care, insa, a oferit electoratului posibilitatea sa compare guvernarile care s-au succedat". "Drept urmare, in anul 2000, PDSR-ul a castigat detasat si a asigurat cea mai performanta guvernare, din anii 2001-2004", continua el.
Iliescu mai scrie ca "experimentul" grupului de la Cluj - inlaturarea lui Iliescu si propulsarea lui Geoana in fruntea partidului s-a soldat cu "rezultatele cunoscute": "PSD nu a mai castigat nicio batalie decisiva, ramanand in opozitie, iar Geoana a contribuit in mod direct la pierderea alegerilor prezidentiale, atat in 2004, cat si in 2009. Dancu si 'grupul de la Cluj' s-au retras din prim-planul vietii politice, reusind sa 'ingroape' si organizatia PSD de la Cluj. Ioan Rus a cunoscut o infrangere umilitoare la alegerile din 2004 pentru Primaria Cluj, din partea lui Emil Boc".
"Are vreo autoritate morala, dupa toate acestea, V. Dancu sa dea sfaturi in materie de strategie politica ??? Ce valoare au toate teoriile, ca si prognozele lui ??? Iar, incitarea la scindarea partidului intre 'cei vechi' si 'cei tineri', incercarile de a alimenta suspiciuni si neincredere intre vechii lideri - Iliescu si Nastase - si tanarul presedinte Ponta, constituie o manevra veninoasa, nedemna si o veritabila provocare din partea lui V. Dancu", sustine Iliescu.
In opinia sa, forta unui partid consta "tocmai in unitatea militantilor sai, in capacitatea de a imbina experienta si pregatirea celor cu vechime in partid cu elanul si dorinta de afirmare a celor tineri".
"Conducerea partidului si militantii sai de baza trebuie sa actioneze exact contrar celor recomandate de V. Dancu - sa uneasca randurile partidului, sa intareasca coeziunea sa, sa-i readuca in activitate pe toti membrii valorosi ai partidului, marginalizati intre timp si sa intensifice comunicarea si actiunile conjugate ale tuturor - varstnici si tineri - conditie necesara pentru victoria in batalia politica in curs, pentru inlocuirea actualei guvernari paguboase si redresarea tarii, in beneficiul celor multi", conchide Iliescu.
Vasile Dancu, fost vicepresedinte PSD si reprezentant al "grupului de la Cluj", a scris pe blogul personal, intr-un amplu material intitulat "Ultima batalie a stangii: daramarea idolilor", ca in PSD "batalia este pentru ca autoritatea lui Ponta sa primeasca o ultima lovitura, iar lumea veche sa pozeze in loc de lume noua", Mircea Geoana fiind "doar un pretext". Dancu spune ca Victor Ponta trebuie "sa nu rateze ocazia de a fi primul dintr-o noua serie, nu ultimul dintr-o serie veche".
"La inceputul conflictului dintre Mircea Geoana si Victor Ponta am privit totul ca pe o fatalitate politica romaneasca. Partidele sunt animale politice care isi antreneaza mereu instinctul de a sfasia in interior atunci cind nu au razboaie externe. Am revazut filmul in care Iliescu și Nastase il imping spre lider la o decizie riscanta, apoi se retrag strategic si organizeaza judecata lui pentru pierderile suferite. Si eu am gandit la inceput in termenii clasici ai solidaritații interne: un lider cu potential trebuie tinut aproape de partid, el aduce voturi, coaguleaza simpatii. Modul in care se desfasoara batalia ma convinge insa ca nu este o traditionala executie, ci ultima batalie a stangii pentru a scapa de umbrele trecutului", noteaza Dancu.
Intr-o serie de critici la adresa lui Iliescu, Dancu apreciaza, intre altele, ca "Iliescu s-a pus de-a curmezisul tuturor deciziilor pe care partidul le lua, doar pentru a-si arata puterea si a stirbi autoritatea celor care le propuneau, dar folosind mereu o tehnica perversa: ii lasa pe ei sa anunțe public decizia lor, le susține propunerile chiar prin vot, in schimb a doua zi era impotriva și, de multe ori, lasitatea celor din jurul lui ii facea jocul".
In opinia sa, Mircea Geoana a fost primul care a aceptat sa conduca "un proiect de revolta" si, dupa ce a castigat, "nu a avut curajul sa preia puterea cu autoritate". "S-a speriat, a facut un targ cu baronii locali, iar acestia i l-au adus pe Iliescu din nou la conducere. In momentul in care el a crezut ca Ion Iliescu l-ar putea ierta pentru ca a adus un dram de democrație in partid și, mai ales, pentru ca i-a contestat autoritatea, Mircea Geoana a pierdut totul, restul era doar o problema de timp. Si-a tradat apoi prietenii, dar si pe cei care l-au transformat in lider. (...) In mod normal, dupa pierderea alegerilor, Mircea Geoana ar fi trebuit, oricum, sa renunte la presedintia partidului si la orice alta functie", mai spune Dancu.
Vasile Dancu afirma ca este solidar cu Victor Ponta "nu pentru ca, in toata aceasta batalie, si-a ales rolul de luptator si nu de negociator", ci pentru ca are incredere in "visul lui de schimbare".
"Dupa ce l-a invins pe Geoana intr-o lupta inegala, Ponta avea mare parte din gașca baronilor locali impotriva, a ezitat și i-a facut unele concesii lui Iliescu, dar cateva și lui Nastase, iar cei doi ajung sa transmita ca tanarul lider este imatur și ca, de fapt, ei sunt cei care conduc partidul. Strategia le-a reușit intr-o anumita masura, cu toate ca Ponta nu este naiv. (...) In ultimele zile nucleul celulei vechi de partid a intrevazut o ocazie sa-i dea lovitura de grație lui Victor Ponta. Au simtit ca ordinea impusa in ultimii 7 ani de catre Basescu se delegitimeaza rapid, sub presiunea unor scandaluri de corupție. Imediat au intrevazut posibilitatea revenirii la putere. O iluzorie ocazie pentru a reveni 'minunata lume veche'. Cea mai simpla lupta, fara adversari, doar cu niste mici capcane pentru necoptii si imaturii de la conducerea PSD. La inceput, toți am crezut ca este vorba doar de insubordonarea lui Geoana, competiția cu Ponta și doar o lupta de rutina in care Voda va taia capul unui boier infidel. Am gandit pragmatic si aritmetic și am crezut ca ar trebuie sa terminam cu excluderile și luptele interne. Dar am ințeles repede ca miza nu este aici, iar Geoana este doar un pretext sau poate deveni o pierdere colaterala dintr-un razboi mult mai mare. Batalia este pentru ca autoritatea lui Ponta sa primeasca o ultima lovitura, iar lumea veche sa pozeze in loc de lume noua", adauga Dancu.
In opinia sa, "poate fi ultima sansa pentru PSD de a se redresa si de a reincepe drumul reformei si modernizarii".
"Capcana pentru Ponta ar fi sa se bucure cu o victorie facila impotriva lui Mircea Geoana. Asta se va obtine usor, dar nu asta este miza. Marea capcana ar fi sa se faca frate de cruce cu umbrele trecutului si cu cei care dezonoreaza partidul sau sa amane batalia cu cei care au incercat acum sa-l arate ca lider imatur, slab, sovaielnic, numai bun de tradat. (...) Daca Ponta este destul de hotarat sa merga pana la capat, el are doua variante castigatoare. As putea spune chiar ca are un win-win perfect. Il elimina pe Geoana, apoi merge mai departe cu schimbarea conducerii si reformeaza partidul. Daca pierde in lupta, dar le lasa corabia coscovita vechilor figuri, aceasta se va scufunda in sase luni. Pe noua lui corabie se vor duce toți care viseaza la un partid modern al stangii, fara toate tarele celor douazeci de ani de democrație impleticita. Iliescu sau Nastase au tot amenințat cu plecarea, si-au facut chiar bagajele de cateva ori, dar Ponta este obligat sa lupte pina la capat si asta inseamna chiar aceasta varianta extrema. Varianta win-win se realizeaza cu o singura condiție: sa uite tot ce a invatat in acesti 10 ani de pesedism, sa fie egal cu sine si sa mearga inainte", mai spune Dancu.