Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu este tentat sa renunte definitiv la blogul sau din cauza unor comentarii facute de diversi cititori. Purtator de cuvant al social-democratilor, Diaconescu a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa la Constanta ca se gandeste sa renunte la blog, dar nu a luat o decizie definitiva in acest sens. "Am renuntat pentru ca la un moment dat s-a pus problema sa introduc filtru, deoarece erau niste baieti si niste fete care exagerau pe anumite paliere care chiar nu interesau pe nimeni. Unii ma sfatuiesc ca prin filtru este in regula, dar asta schimba o filosofie care la un moment dat mi-a placut. Ma mai gandesc.", a declarat Cristian Diaconescu.
Blogul sau este deocamdata inchis, nu mai are nicio postare, ultimele datand de la sfarsitul lui septembrie 2007. Diaconescu va trebui sa ia o astfel de decizie in contextul in care multi dintre colegii sai de partid au ales blogul ca modalitate de comunicare cu electoratul si de desiminare a ideilor in randul simpatizantilor. Ion Iliescu, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Ioan Mircea Pascu sunt cei mai cunoscuti blogeri din randurile PSD.