Plenul Parlamentului a respins aseara amendamentul prin care se propunea majorarea punctului de pensie, dupa ce propunerea opozitiei, ca exprimarea votului pentru acest amendament sa se faca prin vot nominal, a cazut. S-au inregistrat doar 149 de voturi "pentru" amendament, in timp ce 186 de parlamentari au votat "impotriva". Amendamentul prevedea cresterea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, cu aplicare incepand cu data de 1 ianuarie 2010. Ulterior, plenul reunit al Parlamentului a adoptat bugetul asigurarilor sociale pe 2010, in favoarea acestuia inregistrandu-se 176 de voturi, iar 147 de voturi au fost "impotriva". Astfel, prin Legea bugetului asigurarilor sociale se stabileste inghetarea valorii punctului de pensie la nivelul anului 2009, respectiv la 732,8 lei.

Sedinta condusa dictatorial de Roberta AnastaseSedinta a fost una tensionata, presedintele Camerei Deputatilor adoptand o atitudine dictatoriala, in special cu parlamentarii opozitiei. Dupa ce solicitarea grupurilor PSD-PNL de vot nominal asupra amendamentului privind majorarea punctului de pensie a fost respinsa, vicepresedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, a tinut sa vina la tribuna Parlamentului si sa spuna pentru cetateni lista parlamentarilor care nu isi asuma responsabilitatea inghetarii punctului de pensie, citind numele parlamentarilor apartinand Puterii. Liberalul a fost intrerupt insa, de Roberta Anastase, care i-a taiat microfonul.

La fel a procedat Roberta Anastase si inaintea votului asupra cererii de vot nominal, ea taindu-i microfonul deputatului PSD Adrian Solomon, initiator al amendamentului de majorare a punctului de pensie, pe motiv ca discursul sau nu este la obiect si isi jigneste colegii. "Acum stati cu spatele la poporul roman, pentru ca nu v-a dat prezidentul Traian Basescu ordin sa stati cu fata. Eu vreau, si daca e nevoie, chiar sa va anulati biletele de avion si sa mai ramaneti aici pana veti da tuturor celor din colegiul vostru care sunt pensionari dovada credintei dumneavoastra fata de votul lor. Nu cred ca toti cei de aici va puteti ascunde ca niste lasi in spatele unei maini ridicate", a declarat in plen Adrian Solomon, inainte de a fi intrerupt de Roberta Anastase.

Bugetul de stat a fost adoptat fara emotii

Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2010 a fost adoptat ieri de Parlament, cu 192 de voturi "pentru" si 138 de voturi "impotriva", cu aportul social-democratilor care au decis sa nu-si mai sustina miile de amendamente respinse.



De remarcat ca plenul Parlamentului a aprobat bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), respingand amendamentul adoptat in comisiile de buget-finante privind suplimentarea acestuia cu 2,1 miliarde lei. Potrivit motivarii amendamentului, se urmarea sustinerea din fonduri nationale in 2010 a ajutoarelor de stat posibil a fi acordate producatorilor agricoli ca urmare a notificarii Comisiei Europene. Totodata, parlamentarii au aprobat doua amendamente, prin redistribuire de fonduri. Primul amendament prevede realocarea a 60 de milioane de lei pentru inceperea lucrarilor la centrele zonale ale APIA, iar cel de-al doilea redistribuirea in interiorul bugetului MADR a 7,251 milioane lei pentru reabilitarea unui canal de irigatii din judetul Calarasi.