Romania traverseaza o grava criza politica, pe fondul campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale. Este greu de spus daca este o criza determinata strict de nevoile de campanie ale presedintelui Traian Basescu. Lucrurile sunt mai complicate decat ni se par acum. Ultimii cinci ani au fost dominati de o virulenta lupta pentru putere intre institutii fundamentale ale statului, lupta declansata de pretentia sefului statului de a fi "presedinte-jucator."
Viziunea sa despre ceea ce inseamna "presedinte jucator" este una totalitara: control absolut asupra institutiilor politice: Parlament, partide, societate civila(presa, organizatii ne-guvernamentale), asupra Executivului, prin pretentia de a avea dreptul exclusiv de a numi premierul, dar si prin dreptul de veto in ceea ce priveste numirea ministrilor, control asupra economicului (cel mai expresiv exemplu este transformarea RAFO in JAFO si apoi in RAFO, de data asta si cu un ajutor de stat de vreo trei sute de milioane de euro), asupra justitiei, etc.
Aceasta viziune, care are o puternica si inacceptabila componenta antiparlamentara, a fost codificata intr-o forma de modificare a Constitutiei, in care presedintele obtinea atributii extinse, care aminteau de regimul instaurat de Putin la Moscova, in ultimii opt ani.
Sub pretextul "modernizarii statului" se incearca, de fapt, instaurarea in Romania a unui regim autoritar, unipersonal. Pentru asta este nevoie de denigrarea, demonizarea si anihilarea Parlamentului, transformarea lui intr-o institutie de fatada. Procesul a inceput cu introducerea votului uninominal, vazut de seful statului ca o pedeapsa pentru ca parlamentarii l-au suspendat in primavara anului 2007.
Continua acum, sub o deviza extrem de periculoasa, "De ce le e frica, nu scapa", si ar trebui sa duca la desfiintarea Senatului si la reducerea numarului de parlamentari sub cifra de trei sute.
O alta evolutie periculoasa a fost aceea dublarii Executivului, prin comisiile de la Cotroceni, care au impus guvernului solutii si legi. Cazul cel mai elocvent, si care a generat mari tensiunii in cadrul guvernului PSD-PD-L, a fost cel al "Comisiei Miclea". Palatul Cotroceni a incercat impunerea unei viziuni despre reforma educatiei, care nu era in acord cu starea si prioritatile sistemului, si nici acceptata de sistem.
In ultimii cinci ani legi extrem de importante, care au un mare impact asupra vietii politice, economice si sociale au fost aprobate nedemocratic, in ultima instanta, prin asumarea raspunderii Guvernului. Cel care a decontat politic si la nivel de imagine consecintele negative ale acestor legi a fost Parlamentul, nu Guvernul.
In aceste conditii nicio alianta politica, de dreapta(PNL-PD-UDMR-PC, in 2005) de centru dreapta-centru stanga(PSD-PD-L, in 2008), nu avea cum sa reziste, mai ales in conditiile in care agenda Presedintelui a intrat in conflict cu agenda Guvernului.
In acest moment Romaniei ii lipseste un arbitru, un pacificator, un om care sa aiba increderea partilor, pentru a putea media intre partile in conflict. Cel care, prin Constitutie, are acest rol, este generatorul crizelor si conflictelor. Deci si-a pierdut dreptul si legitimitatea de a media, mai ales dupa refuzul acceptarii existentei unei noi majoritati parlamentare, care a numit un candidat la postul de premier. A picat foarte prost, pentru imaginea Romaniei, refuzul de a numi un etnic german in fruntea guvernului. Daca am fi facut acest lucru, am fi putut negocia mai bine si postul de comisar european, printre alte avantaje.
Curtea Constitutionala are un rol limitat in procesul de "pacificare" a vietii politice. Mai ales in perioada suspendarii sefului statului au fost destule voci care au acuzat CC de jocuri politice partizane, sau pe seful satului ca a santajat cu "dosarele personale" pe unii dintre membrii ei.
De aceea suntem acum intr-un impas. Nu mai avem repere, nu mai avem mecanisme de arbitraj, desi ele exista codificate in Constitutie. Reaua-credinta poate distruge orice Constitutie, oricat de buna si clar formulata ar fi ea.