Cand vine vorba de simple declaratii, Opozitia este excelenta. In schimb cand vine vorba de un demers politic comun, PNL si PSD au opinii diferite. Este o ecuatie complicata, in care desi numitorul este comun (Traian Basescu), solutia intarzie sa apara cata vreme Ponta si Antonescu prefera sa se bata mai degraba pe titlul de lider al Opozitiei.

PSD spera 51% din voturi la viitoarele alegeri parlamentare

Rivalitatea dintre liderii PSD si PNL nu le permite acestora sa-si puna serios problema debarcarii detestatului Cabinet Boc. Declarate tel comun, alegerile anticipate sunt clamate pe doua voci distincte. Atat de distincte incat Ponta si Antonescu au ajuns in situatia absurda de a declara amandoi ca nu exclud ipoteza unei guvernari comune, dar si ca aceasta este "o discutie prematura" (Antonescu) sau "o ipoteza pe care PSD nu o ia in calcul" (Ponta). Realizand probabil incoerenta, liderul PNL a recunoscut resemnat: "Ar trebui ca actuala opozitie sa aiba o linie de actiune coerenta. Daca e capabila sa o aiba, daca nu, nu". Antonescu a tinut si sa precizeze ca se indoieste profund de sansa PSD-ului de a obtine 51% voturi la viitoarele alegeri - deci si de posibilitatea social-democratilor de a face singuri guvernul.

Opozitia pregateste o strategie secreta

La fel de dornic ca PNL sa contribuie la "disparitia unui partid impostor si nedemocratic care e PDL", PSD refuza insa "constant" (dupa cum acuza liberalii) asumarea raspunderii in cadrul unui "guvern alternativ".
La fel de constant, Ponta pune retinerea pe seama necesitatii ca oamenii "sa aleaga intre stanga si dreapta" - in urma unui scrutin, evident. Pana atunci, liderul PSD ironizeaza avansurile PNL. Astfel s-a ajuns ca Ponta sa afirme ca PSD "lucreaza cu orice partid de opozitie, incepand cu PNL" in conditiile in care opozitia cu pricina nu are decat doua partide mari si late: PSD si PNL.
De asemenea, liderul PSD nu pierde ocazia de a cataloga drept "chestiune neserioasa" orice referire a liberalilor la organizarea unor alegeri anticipate.
Pozitie in care este secondat cu brio si de Ion Iliescu: "Pentru asta trebuie o majoritate parlamentara care sa se cupleze la asa ceva. Nu avem asa ceva. Cata vreme nu se va forma o astfel de majoritate parlamentara care sa ajunga la aceasta concluzie - ca este nevoie de alegeri anticipate - este numai o dorinta". Asta in timp ce Adrian Nastase - redevenit un stalp al conducerii PSD - invita pesedistii si liberalii sa obtina pana in toamna cele 8 voturi necesare doborarii Guvernului Boc in Parlament.
Cu atatea voci contradictorii si calcule minutioase, s-a intrat deja in vacanta. Timp in care Opozitia poate pregati o strategie secreta. Iar Traian Basescu si Emil Boc se erodeaza la guvernare, rapid si dramatic.