Masurile economice drastice de dreapta anuntate de presedintele Basescu si de Guvernul Boc ajuta PSD sa isi recastige electoratul pierdut din pricina "prostului management" al fostului lider, Mircea Geoana, explica analistul politic Bogdan Teodorescu, pentru Inpolitics.

PNL este strans cu usa

"PSD recastiga un segment traditional al electoratului de stanga: pensionarii. Social-democratii ii pierdusera gratie prostului management al fostului lider, Mircea Geoana. Acum, masurile economice de dreapta anuntate de Traian Basescu ajuta PSD sa isi recastige electoratul pierdut. Si, din cate vedem, la nivelul de miscari de strada, asta se si intampla. Sunt momente foarte bune pentru social-democratia romaneasca.
Pe de alta parte, PNL este strans cu usa deoarece masurile economice criticate sunt, in esenta, tot masuri de dreapta. PSD se pliaza, insa, exact pe ceea ce se intampla", explica analistul politic Bogdan Teodorescu.