Inainte de propriul congres, liberalii analizeaza ceea ce s-a intimplat la congresul PSD. Senatorul PNL Paul Pacuraru considera ca social-democratii au gresit atunci cind l-au reales pe Mircea Geoana in functia de presedinte al PSD. Liberalul este convins ca Sorin Oprescu era, cel mai probabil, singurul pesedist capabil sa lupte de pe pozitii egale cu liderii partidelor aflate la guvernare. Asta pentru ca doctorul Oprescu e facut din acelasi material ca si Traian Basescu si George Becali.

“Din punctul meu de vedere, social-democratii au gresit foarte mult la Congres. Rationamentul meu este cit se poate de simplu. Partidele din Romania au audienta in functie de liderii pe care ii au intr-un moment sau altul. PSD a avut doua oferte. Prima oferta s-a numit Mircea Geoana, iar a doua oferta Sorin Oprescu. PSD, daca dorea sa ajunga din nou la guvernare, trebuia sa urmeze modelul politic dominant din Romania. Vorbesc aici de modelul Basescu-Becali. De acest model era mai aproape Sorin Oprescu. PSD este departe de drumul cel bun. Probabil se va situa in sondaje undeva intre 15 si 22 de procente”, a explicat Pacuraru.

Senatorul a tinut sa sublinieze ca PNL nu are nevoie de un lider dupa modelul Basescu-Becali. Si asta pentru ca partidul liberal are deja un electorat solid care nu apreciaza mesajele populiste.

Merg fara emotii la congresul lor

In prima jumatate a lunii ianuarie va avea loc Congresul PNL. Menirea congresului va fi aceea de a linisti apele in partid. In acest sens, senatorul Paul Pacuraru sustine ca, in prima luna a anului viitor, nu se vor lua masuri speciale impotriva platformistilor lui Stolojan.

“La congres nu se va incerca legitimarea actualei conduceri. Liberalii vor incerca sa puna in ordine probleme precum misiunea PNL, doctrina formatiunii si sa relanseze proiectul legat de modernizarea Romaniei. Dupa cum noi am mai spus, PNL are ca principala grija implicarea in procesul de modernizare a tarii”, a spus senatorul de Galati.

In opinia lui Pacuraru, platformistii nu pot obtine mai mult decit au obtinut pina acum. Senatorul este convins ca nu se va mai intimpla nimic semnificativ in ceea ce priveste aripa Stolojan.

Din ce in ce mai multi lideri politici din orasul nostru declara ca social-democratii au gresit atunci cind l-au reales pe Mircea Geoana in fruntea PSD. Daca lucrurile vor evolua in sensul aratat de politicienii galateni Partidul Social Democrat va iesi destul de sifonat din alegerile din 2008.