Wikipedia: Lucretia Borgia
- Continuare -

Legenda neagra

Ca dealtfel tot restul familiei, de-a lungul secolelor, Lucretia a fost subiectul a numeroase calomnii si acuzatii. Faima sa scandaloasa se intrerupe in timpul perioadei din Ferrara, in care nici o barfa nu a mai atins-o, dupa cum spune Indro Montanelli in Storia d'Italia, ca sa reinceapa dupa moarte. Cele mai insistente o descriau ca un fel de Mesalina, intriganta, sangeroasa, corupta, nu supusa, ci complice a tatalui si fratelui sau. Toate acestea sunt purtate posteritatii si datorita numerosilor dusmani ai familiei Borgia, printre care si Sannazzaro, (care a definit-o fiica, sotie, nora a papei), Pontano si Guicciardini Faimoasa acuzatie ca ar avea o relatie incestuoasa cu tatal sau, a fost lansata de primul sot, Giovanni Sforza, in timpul procesului pentru anularea casatoriei, in care era acuzat de impotenta. Istoricii presupun ca a fost o simpla calomnie, lansata in timpul unui atac de furie, datorita orgoliului ranit. Pe de alta parte, se poate presupune ca Sforza ar fi interpretat drept dragoste incestuoasa, atentiile calduroase ale lui Alexandru al VI-lea pentru fiica sa. E drept ca Alexandru al VI-lea avea un caracter carnal si instinctiv care-l facea sa-si reverse dragostea asupra fiilor (si in particular asupra fiicei, preferata lui) intr-un mod excesiv, dar si iubirea aratata lui Cesare parea o dragoste oarba, ca a unui indragostit. Oricum, zvonurile se imprastie la toate curtile italiene si europene si se fac din nou auzite in timpul tratativelor de nunta cu Alfonso d'Aragon. Acestor zvonuri se unesc cu altele, care se refera la o certa promiscuitate a fetei, datorita relatiei cu Pedro Calderon, bazate pe zvonurile populare contrare familiei Borgia. E probabil ca multe din aceste zvonuri sa fie nefondate, plus ca-n afara relatiei cu Pedro Calderon, cronicarii italieni ai acelor timpuri nu vorbesc de alte aventuri amoroase ale Lucretiei. In privinta incestului cu fratii sai, au fost insinuari rautacioase: Cesare ar fi pus sa fie ucis fratele sau Giovanni, nu doar din motive politice ci si din gelozie pentru ca era preferat in amor de madama Lucretia, sora comuna, spune Guicciardini in Storia d'Italia. Cum scrie o biografa engleza a Lucretiei, Sarah Bradford, raportul care lega fratii Borgia era foarte strans, in particular cel dintre Lucretia si Cesare: ca au comis incest sau nu, fara urma de dubiu Lucretia si Cesare se iubeau mai mult decat oricine altcineva si si-au mentinut fidelitatea reciproc pana la sfarsit. Si Maria Bellonci este de parere ca acuzatia de incest fratern este indoielnica, pentru ca Giovanni Sforza nu face nici o aluzie la cumnati in acuzatiile de incest asupra familiei, in timp ce-l acuza fatis pe papa. Pentru o sursa de stiri despre viata privata a Lucretiei, un personaj important este Johannes Burckardt din Strasbourg, italienizat Burcardo, maestru de ceremonie in timpul pontificatului papei Alexandru al VI-lea. In jurnalul sau numit Liber Notarum, el descrie cu precizie si lux de amanunte ceremoniile si etichetele de la curtea papei, nelipsind anumite fapte si intamplari putin magulitoare ale familiei Borgia si ale Lucretiei. Chiar daca mentalitatea puritana ar fi putut denatura semnificatia unora dintre actiunile familiei, istoricii il retin pe Burcardo in general ca o sursa de informatii obiectiva despre curtea papei. In jurnalul sau nu barfeste si nu arunca acuzatii asupra familiei Borgia, limitandu-se sa descrie minutios faptele, uneori sangeroase, deseori confirmate de alti cronicari ai timpurilor sale. Daca Burcardo ar fi vrut sa umple jurnalul sau de marturii defaimatoare despre Borgia, ar fi putut sa o faca usor, dar scrie putin despre Giulia Farnese, Vannozza, sau anularea casatoriei Lucretiei cu Giovanni Sforza, scandaluri care in acele timpuri faceau sa se vorbeasca mult in palatele Romei si care ar fi putut fi usor manipulate. De aceea nu exista nici un motiv de indoiala despre veridicitatea unor episoade ce au avut loc in timpul tratativelor pentru a treia casatorie a Lucretiei. Primul episod este cina curtezanelor, organizata de Cesare in seara de 31 octombrie 1501. Francesco Pepi povesteste ca ducele a adus la palat 50 de curtezane si toata noaptea au petrecut in dansuri si rasete: dupa o cina rapida, curtezanele au intrat si au dansat cu servitorii si tinerii casei, primo in vestibus suis nude; in toiul noptii Cesare pune candelabre aprinse pe jos si femeile goale, in patru labe concurau pentru a strange castanele aruncate lor de papa, Cesare si domina Lucretia sorore sua, scrie Burcardo. Al doilea episod are loc in 11 noiembrie 1501, cand de la o fereastra Alexandru al VI-lea si Lucretia asista cum magno riso et delectatione la o scena salbatica de monta intre doua iepe si patru armasari. Bucardo ne povesteste doar aceste episoade izolate unde participa si Lucretia si daca ar fi fost si altele in mod cert le-ar fi povestit. Pentru acest motiv, cum cele doua episoade au loc cu putin timp inaintea plecarii Lucretiei la Ferrara, Maria Bellonci presupune ca s-a tratat de spectacole de initiere matrimoniala care nu ar fi jignit o femeie ce fusese maritata deja de doua ori.
Citirea acestor episoade a starnit oroare si scandal de-a lungul secolelor din partea comentatorilor puritani si ipocriti, iar altii nu puteau crede ca ea ar fi luat parte la asemenea scene, scrie Chastenet, biografa franceza a Lucretiei, incheind: dar uitam ca astfel de divertismente erau perfect normale in acea epoca. Conceptele morale si religioase nu erau cele din zilele noastre spune Ferdinand Gregorovius. Roberto Gervaso in eseul sau spune:
- Daca nu a fost o sfanta, nu a fost nici monstru. Daca numele ei nu ar fi fost Borgia, nu ar fi avut nevoie de avocati care sa o apere, nici de reabilitari postume intarziate.
Alta acuzatie este folosirea unei otravi, cantarella de catre familia Borgia, cu ajutorul careia isi eliminau dusmanii. Lucretia este asociata folosirii acestei otravi dupa punerea in scena a tragediei romantice a lui Victor Hugo: un venin puternic - spune Lucretia - un venin, la gandul caruia orice italian ce cunoaste istoria ultimilor douazeci de ani, paleste. Nimeni pe lumea asta cunoaste antidotul acestei compozitii teribile, nimeni, in afara de Papa, domnul Valentino si de mine. Dar chimistiisi toxicologii din zilele noastre sunt convinsi ca aceasta cantarella, otrava capabila sa ucida cu precizie, este doar o legenda legata de familia Borgia.

Intre istoriografie si literatura

De-a lungul secolelor figura Lucretiei a fost asociata faimei familiei sale. Chiar daca in timpul celei de-a treia casatorii nu a mai fost implicata in nici un scandal, iar spre sfarsitul vietii reusise sa stearga faima reputatiei sale, dupa moartea sa toate se intorc la suprafata. Guicciardini in special, in opera sa Storia d'Italia, este cel care difuzeaza faima scandaloasa a Lucretiei. Lucrezia Borgia nu este considerata altfel decat ca fiica incestuoasa a lui Alexandru al VI-lea, amanta tatalui si a fratilor sai (Cesare si Giovanni) in acelasi timp. In timpul secolului al XVI-lea, societatea nu este scandalizata de modul de viata din timpul familiei Borgia, timp in care credinta religioasa era impletita cu o moralitate prea libertina. Totul se schimba cand este revocat Edictul de la Nantes in 1685, care provoaca o ruptura in sanul comunitatii stiintifice. Faimosul matematician si filozof Leibniz, in lipsa unei reconcilieri intre catolici si protestanti, drept protest, polemizeaza publicand in 1696, unele extracte scandaloase din Diario lui Burcardo, cu titlul Specimen historiae arcane, sive anecdotae de vita Alexandri VI Papae. Cartea are mare succes, se retipareste, iar in comentariul sau filozoful subliniaza cum nu s-a mai vazut o curte mai patata de crime ca cea a lui Alexandru al VI-lea. In 1729 un anticar scotian, Alexander Gordon, publica Viata papei Alexandru al VI-lea si al fiului sau Cesare Borgia (The lives of Pope Alexander VI and his son Caesar Borgia), unde in Prefata avea grija sa scrie despre fiica papei: Lucrezia, fiica lui Alexandru, e faimoasa pentru destrabalarea ei cat era Lucrezia la Romana pentru castitatea sa. Cesare nu e mai prejos pentru un dublu fratricid si incest comis cu propria sora. In opera sa Gordon citeaza sursele utilizate, punand pe acelasi plan autori ca Burcardo si Machiavelli, sau alte surse de neincredere, iar textul este probabil primul studiu de referinta despre familia Borgia. In 1756, Voltaire trateaza subiectul cu viclenie in Essai sur les moeurs, punand in dubiu folosirea otravii de catre familia Borgia, sau otravirea ca o posibila cauza a mortii papei, dar repeta acuzatiile de incest in privinta Lucretiei si crimele lui Cesare.In perioada Revolutiei franceze are loc o reevaluare a aventurilor militare a lui Cesare, cat si a adevaratelor intentii ale lui Machiavelli cand a scris Principele, adica apare ideea ca Cesare ar fi dorit construirea unui stat laic, unde apoi sa instaureze libertatea. Cu aparitia Imperiului francez si prin urmare a Restaurarii, va renaste neincrederea in privinta familiei Borgia si a obiceiurilor sale scandaloase. Lordul Byron, faimos exponent al Romantismului englez, ramane atat de fascinat dupa ce citeste scrisorile de dragoste ale Lucretiei (trimise lui Pietro Bembo), pastrate la Milano, incat fura un fir de par din suvita blonda ce era impreuna cu scrisorile. In februarie 1833 are loc premiera tragediei Lucrezia Borgia de Victor Hugo, unde ducesa de Ferrara este reprezentata ca arhetip al rautatii feminine. Drama il inspira pe Felice Romani, care compune libretul operei omonime de Gaetano Donizetti. Pe aceeasi cale Alexandre Dumas tatal, in primul volum din Delicte celebre, creeaza portretul Lucretiei: Sora era demna de compania fratelui. Libertina din fantezie, profana din temperament, ambitioasa din calcul, Lucretia dorea placeri, adulatii, onoruri, pietre pretioase, aur, stofe frematatoare si palate somptuoase. Spaniola sub parul blond, curtezana in spatele aerului candid, avea chipul unei madone de Rafael si inima unei Mesaline. Mai apoi istoricul francez Jules Michelet vede in andaluza italiana, simbolul demonului feminin inscaunat pe tronul Vaticanului. Urmeaza o perioada de reabilitare, numerosi istorici incep sa verifice textele pe care se bazau acuzatiile aduse familiei Borgia. In timp ce despre papa Alexandru al VI-lea apareau biografii cu tendinta spre hagiografie, in 1866 Giuseppe Carponi publica un studiu despre Lucretia intitulat: O victima a istoriei. In aceasta biografie apareau documente neconsultate pana in acel moment, care proveneau de la arhivele din Modena, a familiei d'Este. In 1874 este publicata o alta biografie a Lucretiei, un fel de abordare stiintifica, scrisa de Ferdinand Gregorovius, care cu ajutorul unor noi documente lanseaza ipoteza: daca Lucretia n-ar fi fost fiica lui Alexandru al VI-lea si sora lui Cesare, cu dificultate ar fi fost notata in istoria timpului sau, sau s-ar fi pierdut in multime ca o femeie seducatoare si foarte curtata. Odata cu deschiderea arhivelor Vaticanului in 1888, la ordinul lui Leon al XIII-lea, Ludwig von Pastor incepe sa scrie istoria Papilor, incepand cu Evul Mediu. La inceputul secolului XX, familia Borgia devine subiectul unor romane si studii cu caracter psihiatric, ca in cazul I Borgia, scris de medicul milanez Giuseppe Portigliotti, publicat in 1921. Dupa biografia scrisa de Gregovorius, o alta biografie importanta este cea scrisa de Maria Bellonci, publicata in 1939 si care a fost reeditata de multe ori. In 2002, savanta Marion Hermann-Rottgen de la universitatea din Berlin, publica in internul catalogului de la monstra Borgia-Arta puterii, un articol despre importanta la nivel literar, pe care familia Borgia a exercitat-o in sudul si-n nordul Europei. In timp ce in sud, in mod particular in Italia si Spania (natiuni strans legate de familia Borgia), s-ar fi raspandit o mare cantitate de literatura istorico-stiintifica, in nordul Europei ar fi avut loc publicarea unei cantitati surprinzatoare de opere literare cu acest subiect. Marion Hermann-Rottgen identifica trei motive esentiale pe care se bazeaza faima familiei Borgia in literatura: importanta maretiei nationale si puterii militare, in particular a lui Cesare Borgia, care devine subiect al unor opere literare unde este declarat erou, pentru ca prin cuceririle sale a marit statul pontifical. Pozitia critica in cea ce priveste biserica romano-catolica, care concentreaza atentia asupra povestilor infricosatoare si criminale in jurul papei Alexandru al VI-lea, (care devine simbolul unei biserici corupte pentru toti scriitorii anti-catolici si anticlericali) si va duce la o demonizare a intregii familii incluzand-ul pe Papa, caruia ii va fi atribuit chiar un pact cu diavolul. Iar la final erotismul si sexualitatea, ca punct central in rolul avut de figurile feminine ale familiei. Lucretia ar fi de fapt una din figurile istorice feminine potrivite a fi model al fanteziilor masculine. Ceea ce regasim in tragedia lui Hugo: Lucretia e reprezentata ca un monstru, care daca pe de o parte este reprezentata ca o mama buna si iubitoare, gata de sacrificiu din dragoste pentru fiul sau, pe de alta parte este o femme fatale, asasina barbatilor, frumoasa, dar cruda si care razbuna orice ofensa folosind oribila sa otrava. Poetul francez nu gaseste in ea idealul feminin, pentru ca femeia buna nu e dorita deoarece e mama, pe cand femeia dorita e diabolica, pentru ca poarta barbatul spre pacat. Dupa Hermann-Rottgen interesul pentru erotism si sexualitate, referitor la legenda familiei Borgia, a permis ca reprezentarea Lucretiei Borgia ca femme fatale sa supravietuiasca pana in zilele noastre in noi opere literare. Ceea ce e evident, e ca literatura nu trateaza istoria familiei Borgia, ci legenda ei, prin povestioare istorice, iar adevarul despre Lucretia si familia sale nu-l vom gasi in romane si tragedii, in care autorii dau frau liber imaginatiei.

Descendenta

Din prima casatorie, anulata, Lucretia nu a avut copii, chiar daca dupa unii, in martie 1498 ar fi avut un fiu cu Pedro Calderon. Nu se cunosc multe despre acest fiu, nascut la Manastirea San Sisto: istorica engleza Sarah Bradford presupune ca a murit la nastere sau putin mai tarziu. Aceasta ipoteza apare datorita faptului ca Lucretia a avut multe avorturi de-a lungul vietii. Unii istorici cred ca acest copil a fost Infans Romanus, Giovanni Borgia. Nu este clar nici cine este tatal acestuia, deoarece papa Alexandru al VI-lea a emis o bula papala in care se spunea ca este fiul lui Cesare, dar apoi in 1502 emite o bula secreta in care se spune ca e fiul sau. Acest fapt a alimentat zvonurile despre o relatie incestuoasa intre papa si fiica sa. Din a doua casatorie, dupa un avort in februarie 1499, a avut un fiu:
- Rodrigo d'Aragona, nascut in 1499, unicul fiu al Lucretiei cu Alfonso d'Aragona. Dupa asasinarea tatalui si a treia casatorie a mamei, acesta e incredintat lui Ferdinand Borgia, cardinal de Cosenza. Lucretia si fiul sau nu s-au mai vazut niciodata din 6 ianuarie 1502 cand ea pleaca la Ferrara, la cel de-al treilea sot, dar ea va continua sa se ocupe de el. La moartea papei a fost incredintat matusii sale Sancha d'Aragona, apoi la moartea acesteia Isabellei d'Aragon. Rodrigo moare in 1512 de boala.
Din a treia casatorie, cu Alfonso d'Este, dupa unele avorturi spontane si o nastere prematura in 1502, Lucretia a avut 7 copii:
- Alexandru d'Este, nascut in 1505, Lucretia se imbolnaveste de febra, iar copilul dupa o luna se imbolnaveste si el si moare.
- Ercole d'Este, nascut in 1508, va fi succesorul lui Alfonso d'Este din 1534. In anii in care a guvernat, Ferrara a devenit unul din centrele Reformei Italiei. Moare in 1559.
- Ippolito al II-lea d'Este, nascut in 1509, devine cardinal in 1538 si a trait mult la curtea regelui Frantei Francisc I. Moare la Roma in 2 decembrie 1572.
- Alexandru d'Este, nascut la 1 aprilie 1514, moare la putin timp dupa nastere.
- Eleonora d'Este, nascuta in 1515, isi pierde mama cand avea 4 ani si este singura fiica care a supravietuit parintilor. Devine calugarita si moare in 1575.
- Francisc d'Este, nascut in 1516, moare in 1578.
- Isabella d'Este, nascuta in 1519, este ultimul copil al Lucretiei, care se imbolnaveste si moare dupa nasterea sa. Fetita moare doi ani mai tarziu.

- fine -