In acest an, Fest(in) pe Bulevard se va desfasura in trei etape: 27 aprilie-6 mai are loc sectiunea Planeta Shakespeare, desfasurata in parteneriat cu Teatrul National Marin Sorescu din Craiova si cu Fundatia Shakespeare; 12-21 octombrie: sectiunile de traditie ale Fest(in) pe Bulevard; 21-22 noiembrie: sectiunea MultiArt Exit. Astfel, pe cele doua scene ale Teatrului Nottara, in perioada 27 aprilie - 6 mai, se vor juca 6 spectacole selectionate in cadrul celei de-a XI-a editii a Festivalului Shakespeare - 5 productii invitate din: Europa (Marea Britanie), Asia (Coreea de Sud), Africa (Africa de Sud), Australia si Statele Unite ale Americii si o productie a Teatrului Nottara, informeaza un comunicat al Teatrului Nottara.
- Vineri, 27 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Horia Lovinescu, sectiunea este deschisa de spectacolul Mult zgomot pentru nimic (Teatrul Nottara), in regia Dianei Lupescu.
- Mult zgomot pentru nimiceste una dintre primele comedii ale lui Shakespeare; in poveste, oamenii iubesc, urasc fara motiv, tradeaza, urzesc intrigi, leaga prietenii, totul intr-o nota tonica, plina de prospetime si de neprevazut. Oricum, impletitura dramaturgica are un fir politist, un fir tragic, un fir comic-popular, un fir comic-romantic, dar si un fir al limbajului inteligent si stralucitor, cu noduri facute din calambururi si jocuri de cuvinte, aparand o lucratura densa, de viata palpitanta, spune regizoarea.
- Sambata, 28 aprilie, de la ora 19.00, la Sala George Constantin, Compania Flute Theatre din Stratford upon Avon, Marea Britanie, vine cu o abordare indrazneata, moderna si, in acelasi timp, poetica a povestii din A douasprezecea noapte, in regia lui Kelly Hunter.
- Duminica, 29 aprilie, ora 19.00, ajunge din Coreea de Sud pe scena Teatrului Nottara (Sala Horia Lovinescu) "Romeo si Julieta" in regia lui Oh Tae Suk, productie a Mokwha Repertory Company din Seul, Coreea de Sud. Spectacolul contine elemente de arte martiale, dans, ritual si gest, iar actorii se adreseaza permanent publicului, niciodata unii celorlalti.
- Compania de teatru independent din Africa de Sud Abrahamse & Meyer Productions va prezenta, pe 30 aprilie, de la ora 19.30, la Sala George Constantin, spectacolul Macbeth, in regia lui Fred Abrahamse.
- Henric al V-lea este programat pe 3 mai, de la ora 19.30, la Sala George Constantin.
Planeta Shakespeare se incheie cu Othello Remix de GQ si JQ, productie Q Brothers si Chicago Shakespeare Theater, pe 6 mai, ora 19.00, la Sala Horia Lovinescu.
- Biletele pot fi achizitionate de pe nottara.ro, festinpebulevard.ro si la agentia de bilete a Teatrului Nottara. Preturile speciale ale biletelor: 32.40 lei si 20.52 lei, elevi si studenti: 17.28 lei.