Daniel Octavian Bejan alias Moshemordechai.ro: Situatiune
Ignorantii l-ar putea lua drept un simplu portar, a carui misie e aceea de a ridica si cobori bariera. Pe obrazul nebarbierit, in ochii tulburi care privesc de sub ochelarii lipiti cu leucoplast se citeste determinarea omului care stie ca viitorul umanitatii depinde de zelul cu care ma interogheaza pe mine in timp ce ridica si coboara bariera.
- Alo, alo! Domnu'! Incotro?
- Pana la - dau sa raspund.
- Pai io ce-s aici? Ha? Intra asa cine vrea?
- Sunt asteptat de - mai incerc o replica.
- Un buletin este?
Ce fel de buletin? Unde sa fie? Ah, ce i-as mai raspunde! Prudenta ma indeamna, totusi, la cumpatare; umorul, cand se intalneste cu niste ochelari lipiti cu leucoplast, poate naste mari primejdii.
Ii intind cartea de identitate, intra in ghereta lui, dupa ce imi face semn sa-l urmez si apoi, cu un alt semn, sa nu cumva sa pasesc in sanctuarul in care se afla butonul care misca bariera. Ridica telefonul si apasa ferm cu destul in tastele telefonului (felicitari colectivului de proiectanti si fabricanti ai acelui telefon, pentru opera lor durabila!). Zbiara in telefon:
- Doamna Stela! E un domn acilea.
Probabil e intrebat ceva in telefon asa ca silabiseste cu greutate numele meu, asa cum apare in cartea de indentitate. Apoi, sever, ma impunge cu degetul care a siluit tastatura telefonului si ma intreaba:
- La cine?
Spun numele.
- La dom' derector! traduce el. Ihi! Nu l-am mai vazut. Nu-i d-ai nostri. Sa-l intreb.
Degetul ma ia din nou in primire:
- In ce problema?
- Personala! raspund sec.
- Da personal! traduce el
- Nu de personal, ci personala!
Ma pune la punct cu un gest autoritar, invitandu-ma sa pastrez tacerea. Intre timp mai ridica o data bariera. Si o coboara la loc, fara sa dea atentie masinii care a intrat.
- Aha. De unde? ma intreaba.
- Din adolescenta! ii raspund cu naduf. De fapt e corect. Dom' derector e un prieten din adolescenta caruia ii promisesem ca il vizitez daca ajung prin zona.
- Da unde? repeta intrebarea. Aveti legitimatie? Ce? Doamna Stela, daca zici matale. Bine.
Apoi mi se adreseaza iar:
- Poti sa mergi! Pi poteca si o iei in fund.
- Ce sa fac?!
Ceea ce trebuia sa fie o vizita la un vechi prieten pare sa se transforme intr-o chestie al naibii de neplacuta.
- O iei in fund, pe langa cladirea a galbina.
Galbena cladirea deci. Il mai intreb:
- Persoanele acestea, cu masinile, care au intrat nu ar fi trebuit, de asemenea, legitimate?
- Aia nu-i persoane! E auto!