Jurnalul National: Omorarea cu parul a poetului Eminescu (Autor: Lucian Avramescu)
Parastasul la 165 de ani de la nasterea lui Eminescu a dat prilejul renasterii tuturor nulitatilor. De sub cocleala si mucegaiul sub care traiesc, au scos capul nu scriitori mediocri, care ar fi avut macar legitimitatea unei profesii comune, chiar daca cel sarbatorit tinea calimara in cer, unde-si si inmuia pana. A iesit la tamaiere, tamaindu-se pe sine, cum anticipa genialul poet, pleava politica. Politicianul nu putea lipsi nici de aici, dupa epuizarea subiectului facerii si desfacerii de partide, unde se dovedeste activ, dupa ispravirea impartirii bunastarii pe procente, in parlament. Am ascultat, invingandu-mi greu revolte stomacale, o pledoarie care incaleca incercarile de a scoate un diftong macar, ale celorlalti, adunati in jurul unei mese rotunde. Politicianul, care a fost pe rand in toate partidele, era acum cenaclist, posibil autor, dar n-a avut timp sa scrie, sacrificandu-se pe altarul binelui public. Asistam carevasazica la autoelogiul pe care si-l facea la o ora de varf, sub umbrela aproape neglijatului Eminescu, publicistul, criticul, poetul Sulica, asasinat sciitoriceste de o nepotrivire a astrilor care s-au grabit sa se alinieze altfel.
Dezbaterile vechi de acum, daca Eminescu a fost omorat cu piatra sau cu parul, daca l-au asasinat cu mercur serviciile austro-ungare sau a fost strans de gat de un nebun, palesc pe langa rafturile de magarii adunate in carti, reviste, carcaleli electronice si online-uri. Noile generatii de poeti simt nevoia sa debuteze in asaltul redutei Nobel, fiindca toti se viseaza acolo, maturand podeaua cu Eminescu. Previzibil zice unul, lipsit de substanta, completeaza vocea subtire a altei nulitati. Fara Eminescu, raul in Romania n-ar fi fost atat de apasator, aduna, intr-o concluzie, filosoful, periclitand integritatea fotoliului printr-o lasare pe spate triumfala, asociata cu cracanarea picioarelor, obligate la un unghi latit de niste presupuse testicule culturale mari cat pepenii.
Despre Eminescu se scrie la fel de urat ca despre Christos. Finalul secolului incheiat acum un deceniu si jumatate si debutul astuia in care ne gasim acum, grav vatamati de propriile noastre neputinte, sunt laolalta abundente in materie de omorat Eminescu. Azi, omorarea nu mai trebuie disecata si cercetata cu lupa de criminalistii istoriei literare. Se face pe fata, cu parul.
Cu parul este omorat metodic Iisus Christos. Rastignirea parandu-li-se putina si neterminata, ei il atarna pe fiul ceresc in toate spazuratorile din piete. Citesc ca a avut frati, un film ni-l arata ahtiat de putere si bagat in intrigi politice in Iudeea, iar Maica Domnului mai figureaza ca maritata si cu altii. Sigur ca Eminescu este si religie. E religia mea, asa cum este cea crestina. Eu, care nu suport barbatii decat in varianta unei amicitii distante, iubesc portretul lui Eminescu. Sunt simboluri pe care am hotarat sa le fac religie. Privind la mutra stalcita a unuia care-l batjocorea cu sadica placere pe Eminescu, asezand pe fruntea lui inalta, balele-i productive, am fost muncit de gandul de a-l astepta la iesire. Un raspuns polemic aplicat pe spinarea nataraului mi se parea indreptatit, iar razvratirea mea sunt convins ca ar fi pus bine in aplicare corectia.
Sursa: AM Press