Grajduri iluminate, spatioase, ca sa ii permita porcului autohton sa se intinda, paie schimbate din 24 in 24 de ore si neaparat vedere la alti porci, nu mai mult de sapte gaini intr-un cuibar si lumina noaptea pentru rate. Cum sa nu vrea animalele si pasarile doljenilor sa intre in Uniunea Europeana!
Taranii doljeni care detin mai putin de trei porci nu vor avea voie sa vanda animalele, iar fermele care au pana la 20 de porci ii vor putea comercializa numai in interiorul judetului. Pentru a avea acces la piata nationala, fermierii doljeni va trebui sa creasca peste 20 de porci. Taranii trebuie sa ceara acordul vecinilor daca vor sa creasca mai mult de trei porci, dar nu vor putea avea in batatura mai mult de 20 daca nu au acte de fermieri. Dupa 2007, fermierii care vor creste porci pentru comercializare trebuie sa respecte reguli drastice si sa le asigure acestora tot confortul. Astfel, vierii trebuie sa aiba loc sa se intoarca, sa perceapa grohaitul, mirosul si prezenta altor porci si sa aiba un loc curat pentru odihna. Normele europene stabilesc chiar si cantitatea de paie care trebuie folosita. Astfel, un porc are nevoie de 150 de grame de paie pentru 24 de ore, in timp ce animalele puse la ingrasat au nevoie de o cantitate cuprinsa intre 300 si 500 de grame de paie. Fiecare ferma, in functie de categoria de porci pe care-i creste, trebuie sa asigure in cotete temperaturi diferite pentru vieri, scroafe, purcelusi mai mici de 14 zile. Daca porcii sunt legati, legaturile nu trebuie sa-i raneasca si trebuie inspectate in mod regulat, ajustate daca este necesar, pentru ca animalul sa se simta confortabil. Fiecare legatura trebuie sa fie suficient de lunga pentru a-i permite animalului sa se deplaseze.
Grajduri cu iesiri de urgenta
Grajdurile trebuie prevazute cu sisteme de iluminare naturala sau artificiala. Normele europene prevad si cantitatea de aer care trebuie ventilata in grajduri, numarul de iesiri la grajduri si distanta dintre acestea si staulele in care stau porcii. Astfel, distanta dintre staulul celui mai apropiat animal si iesirea de urgenta nu trebuie sa depaseasca 50-75 de metri. Daca numarul porcilor este mai mic de 15, atunci cladirea va avea cel putin o iesire de urgenta. Boxele pentru porci trebuie amenajate astfel incat sa intruneasca mai multe conditii. Fiecare porc trebuie sa aiba loc suficient pentru odihna, sa poata sa se intinda sau sa se ridice in picioare cu usurinta, sa fie curat si cu vedere la alti porci. Purceii trebuie sa aiba asigurate o sursa de caldura si o suprafata de culcare solida, uscata si confortabila, la distanta de scroafa, unde sa se odihneasca toti in acelasi timp. Acestia nu trebuie separati de mama inainte de a atinge varsta de trei saptamani, cu exceptia cazului in care nesepararea ar dauna bunastarii sau sanatatii scroafei sau purceilor.
Sapte gaini intr-un cuibar
Nici pe crescatorii de pasari nu ii asteapta o integrare usoara pentru ca normele europene sunt stricte in ceea ce priveste conditiile in care trebuie tinute pasarile, doljenii avand la dispozitie cinci ani ca sa se adapteze standardelor europene de crestere a pasarilor. Pasarile "europene" din fermele romanesti vor beneficia de locuri de baut si de mancat distribuite in asa fel incat sa ofere acces egal pentru toate. Fermierii trebuie sa asigure cel putin un cuibar la fiecare sapte gaini, iar densitatea de pasari nu trebuie sa depaseasca noua gaini ouatoare pe metru patrat. Spatiile destinate cresterii gainilor trebuie sa aiba si stinghii adecvate, fara margini ascutite, si care sa asigure cel putin 15 cm pentru fiecare gaina. In plus, spatiile in aer liber trebuie sa aiba o suprafata corespunzatoare densitatii de pasari si caracteristicilor solului, pentru a preveni orice contaminare. Trebuie, de asemenea, sa fie amenajate locuri unde pasarile sa se poata adaposti de vreme rea si de animale de prada.
Ratelor le e frica pe intuneric
Legislatia europeana ii obliga pe tarani sa le ofere si celorlalte oratanii confort in gospodarii. Se interzice cu desavarsire ca ratele ori curcile sa fie expuse razelor soarelui daca afara e cald. In cazul ratelor, doljenii trebuie sa masoare cu rigurozitate viteza aerului din gospodarie, astfel incat aceasta sa nu depaseasca 0,6 m/s. ANSV considera ca aceste pasari sunt mai sensibile si se sperie usor, asa ca ele nu trebuie tinute in intuneric deplin pe perioada noptii. Normele europene prevad ca ratele sa traiasca intr-un spatiu unde umiditatea sa fie intre 60 si 70%, iar aerul sa nu circule cu viteze mai mici de 0,3 m/s ori mai mari de 0,6 m/s. Iepurilor nu trebuie decat sa le asiguri bucati de lemn de ros pentru a preveni cresterea necontrolata a incisivilor, care poate duce la autoraniri.
"Ritmul in care trebuie sa ne adaptam normelor UE este alert, dar nu mai putem da inapoi si oamenii pot incepe prin a declara ce au in curte si dupa aceea va trebui sa creasca animalele dupa normele UE.
In timp se vor adapta si toate aceste reguli vor deveni parte din viata lor", a precizat Andrei Butaru, directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Dolj. Toate aceste lucruri sunt prevazute intr-un proiect de Ordin al Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare, care armonizeaza legislatia europeana in materie de bunastare a animalelor de curte.