Transalpina, soseaua cea mai spectaculoasa din Romania este aproape gata - GALERIE FOTO, VIDEO
Transalpina, soseaua care face legatura dintre Oltenia si Ardeal, este aproape gata. Extrem de spectaculoasa, Transalpina poate concura cu oricare din traseele montane din lume, la noi detronand Transfagarasanul, dupa opinia celor care au circulat pe ambele drumuri. Presedintele Basescu vrea s-o viziteze.
Zilnic, sute de masini traveseaza Transalpina sau Drumul 67 C. Noua sosea se afla si la cea mai mare altitudine din tara, 2145 de metri, in Pasul Urdele, dar reprezinta si o alternativa pentru evitarea aglomeratiei de pe Valea Oltului.
Pentru cei care vin dinspre Ardeal, din Sebes pot urma traseul spre Sugag, pe Valea Sebesului, denumita si Valea Frumoasei si care a fost descrisa de Sadoveanu atat de pitoresc, pana la Lacul Oasa. Drumul are o vechime de peste 2000 ani. A fost construit de romani atunci cand au invadat Dacia. A redevenit circulabil in 1930, cand a fost pietruit in timpul domniei lui Carol al II-lea. De la Oasa, soseaua serpuieste pana la Obarsia Lotrului. De aici incepe practic aventura pe Transaplina, intr-un peisaj mirific, pana la statiunea Ranca, dupa care se coboara la Novaci, in Gorj.
Totodata, pentru cei aflati pe Valea Oltului si care vor sa schimbe monotonia drumului, din dreptul localitatii Brezoi va abateti spre statiunea Voineasa, urcand pe Valea Lotrului, spre barajul de la Vidra, pana la Obarsia Lotrului, dupa care se urmeaza traseul descris anterior.
Un sfat. Transalpina nu este pentru incepatori sau pentru cei slabi de inger, mai ales ca soseaua nu are inca parapeti pe margine. Constructia drumului a starnit insa controverse din cauza pretului ridicat al contractului care se ridica la circa 4 milioane de euro pe kilometru.
Oficial, Transalpina va fi inaugurata in primul trimestru din 2012, soseaua avand acelasi regim de circulatie ca si Transfagarasanul, adica este inchisa traficului rutier intre 1 noiembrie si 30 iunie.

Traian Basescu spune ca vrea sa viziteze Transalpina: "O sa merg, ca altceva ce sa fac?"

Presedintele Traian Basescu a afirmat marti, cu ocazia unei vizite pe un santier al autostrazii Bucuresti-Ploiesti, ca este interesat sa viziteze soseaua Transalpina, care a devenit "vestita".
Intrebat de presa daca a vizitat si Transalpina, Traian Basescu a spus ca n-a fost de curand, desi a vizitat-o in trecut, dar si-a exprimat dorinta sa mearga din nou, deoarece "a devenit vestita". El s-a interesat in randul jurnalistilor daca ei au fost si daca "e bine pusa la punct".
"O sa merg, ca altceva ce sa fac?", a completat Basescu, razand.