Peste 2.000 de salariati de la Santierul Daewoo Mangalia au intrat, ieri dimineata, in greva generala pe termen nelimitat. Actiunea este luata in semn de protest fata de refuzul companiei de a le acorda muncitorilor cresterile salariale solicitate de sindicat. Potrivit liderului Sindicatului Navalistul, Marian Florian, la proteste au participat aproape jumatate din angajatii santierului. Ceilalti au ales insa se sa prezinte la programul normal de munca. In schimb, conducerea companiei nu a parut deloc sensibilizata de miscarea sindicala. "Aceasta prima zi de greva nu a produs nici o modificare. Ei au plecat prin oras, iar eu ii astept aici. Nu stiu unde vor sa faca ei negocierile, la carciuma. Am vorbit cu vicepresedintele companiei, care a dat din cap si a plecat mai departe", ne-a declarat Marian Florian. Salariatii Daewoo Mangalia sunt decisi sa continue greva si in zilele urmatoare, dar asteapta si hotararea Tribunalului Constanta, astazi urmand sa aiba loc o noua sedinta, dupa ce conducerea santierului i-a atacat in instanta, sustinand ilegalitatea grevei. Pe de alta parte, vicepresedintele Daewoo Mangalia sustine ca greva are consecinte economice grave, pentru ca zilnic se vor inregistra pierderi de sute de milioane. Mai mult, acesta a subliniat ca cererile sindicalistilor vor fi refuzate daca nu sunt rezonabile.