Shell si-a vandut ieri companiei franceze Rubis afacerea cu gaz petrolier lichefiat (GPL) din Romania si alte cinci state europene si a iesit defenitiv de pe piata locala. Tranzactia, care se ridica la o valoare totala de 90 milioane euro, vizeaza afacerile Shell cu GPL din Romania, Germania, Bulgaria, Spania, Cehia si Elvetia. Potrivit reprezentantilor Rubis, afacerea este conditionata de neexercitarea unui drept de preemtiune, cu referire la participatia Petrom. Shell Gas Romania a fost infiintata in 1996, ca un joint-venture in care Shell detinea 55% din actiuni, iar Petrom, restul de 45%. Referitor la acest aspect, Petrom nu s-a hotarat inca daca isi va exercita dreptul de preemtiune, la ora actuala derulandu-se un studiu de piata care sa releveze oportunitatea unei astfel de achizitii. In aceste conditii, francezii de la Rubis vor deveni lideri de piata in Romania si Elvetia pe domeniul GPL. Companiile preluate de Rubis prin tranzactia parafata cu Shell realizeaza anual o cifra de afaceri de 180 milioane euro. Reprezentantii Shell sustin ca isi vor concentra investitiile in zonele in care au deja o prezenta considerabila, continuand strategia de simplificare a portofoliului si reducere a complexitatii. Shell Gas Romania si Transgaz Romania reprezentau singurele prezente ale grupului Shell in tara noastra, dupa ce in toamna anului 2004 au vandut grupului petrolier ungar MOL ultimele 59 de benzinarii pe care le mai detineau in Romania. Shell a intrat pe piata romaneasca in 1992 si a investit peste 200 milioane de dolari in special pentru dezvoltarea retelei de benzinarii, incercand, fara succes, sa realizeze si exploatari petroliere. Compania face parte din grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell, care are activitati de exploatare, productie si distributie de petrol si gaze naturale la nivel mondial. Rubis va deveni de ieri al doilea operator european independent in domeniul GPL, dupa Butan Gas, firma miliardarului roman Iosif Constantin Dragan.