Potrivit unui Ordin recent al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale (nr. 290/2009), pentru a beneficia de sprijinul financiar pentru bovine, caprine si ovine, fermierii vor putea depune solicitarile incepand din 25 aprilie si pana pe 31 mai 2009, perioada fiind mai scurta decat anul trecut. Aceasta nu este insa modificarea principala cu care vine Ordinul.
"Pentru anul 2009, cererile pentru prima pe cap de animal trebuie sa fie vizate de asociatiile crescatorilor de ovine/caprine constituite la nivel local, afiliate la federatiile nationale de profil", a declarat Cocosila Veronica, sefa Serviciului Ajutoare de Stat si Masuri de Piata din cadrul Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) Dolj. Si data pana la care animalele trebuie pastrate in gospodarie a fost modificata.
Potrivit Ordinului, in vederea efectuarii controlului pe teren, efectivul de femele ovine/caprine pentru care se solicita prima trebuie mentinut in exploatatie la adresa mentionata in cerere, in perioada 1 iunie - 31 august (fata de 14 septembrie, cat a fost anul trecut). Potrivit legislatiei in vigoare, prima pe cap de animal se acorda o data pe an, in urmatoarele conditii: efectivul pe exploatatie sa fie de minimum 50 de capete de femele ovine si/sau 25 de capete de femele caprine, care au implinit varsta de minimum un an pana la data de 31 martie a anului in care se face solicitarea.
De prima pe exploatatia pe bovine producatorii agricoli vor beneficia, ca si anul trecut, in functie de efectivul inregistrat in Registrul National al Exploatatiilor la 31 ianuarie 2008. Acestea trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie de minimum trei capete de bovine, cu varsta de minimum sase luni, si sa nu aiba datorii restante la bugetul de stat si cel local, la data solicitarii primei.
Aceasta se va acorda si producatorilor agricoli care au infiintat exploatatii in perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009, in functie de efectivul inregistrat in Registrul National al Exploatatiilor la 31 ianuarie 2009.
"Pentru a beneficia de prima, acestia trebuie insa sa detina un efectiv de animale pentru care nu s-a solicitat prima in anul 2008", a precizat Cocosila Veronica.
Potrivit informatiilor primite de la APIA Dolj, centralizatorul cu efectivele eligibile la plata primelor pentru anul 2009 va fi transmis pana la 1 august 2009 pentru bovine si pana la 31 septembrie pentru ovine/caprine. "Acordarea primelor de la bugetul de stat, in cadrul platilor nationale directe complementare in sectorul zootehnic pentru efectivele eligibile la plata, se face incepand cu luna octombrie a anului 2009", a precizat Cocosila Veronica.