Comisia de buget-finante din Senat a modificat ieri OUG 58/2010, respingand cresterea Taxei pe Valoarea Adaugata de la 19% la 24%. Pentru mentinerea TVA la 19% au votat 6 senatori, de la PNL si PSD, in timp ce pentru varianta Guvernului s-au exprimat doar 4 parlamentari. Ministrul de finante, Sebastian Vladescu, a declarat, la final, ca nu este de acord cu amendamentele aprobate in Comisia de buget-finante din Senat. "In Comisia de buget-finante a Senatului s-au discutat doua Ordonante de Urgenta: 63, privind finantele publice locale si 58, cea de modificare a Codului Fiscal, principala prevedere fiind cea de majorare a TVA de la 19 la 24%. La ordonanta 58 amendamentele cele mai importante au fost cele referitoare la revenirea la cota de 19%, eventual cote reduse pentru alimente, 9 sau 5%, cel privitor la reintroducerea regimului de microintreprinderi cu impozitare de 3% pe cifra de afaceri si cel referitor la anularea impozitului minim. Cu exceptia anularii impozitului minim, cu celelalte nu am fost de acord", a declarat Sebastian Vladescu. Intrebat daca este multumit de modificarile aduse acestor Ordonante de Urgenta, ministrul de finate a ridicat din umeri: "Nu comentez". Rapoartele Comisiei de buget-finante urmeaza sa fie dezbatute si votate de plenul Senatului astazi, 24 August 2010.