Proprietarii care se opun reabilitarii locuintelor vor fi amendati sau pot chiar ajunge la inchisoare, a declarat intr-o conferinta Laszlo Borbely, ministru delegat al Lucrarilor Publice si Amenajarea Teritoriului. Pe de alta parte, cei care vor realiza acest proces vor beneficia de avantaje. Aceste decizii vor fi incluse in modificarile legislative realizate pentru a urgenta reabilitarea cladirilor supuse riscurilor seismice.

In urma unor discutii avute cu Ministerul Justitiei, s-a ajuns la un acord pentru ca proprietarii din cladirile cu risc seismic ridicat, care se opun reabilitarii acestor cladiri, sa raspunda penal, a spus ministrul Borbely. El a aratat ca refuzul reabilitarii locuintei va fi considerat o infractiune deoarece cladirile cu risc seismic pun in pericol siguranta celorlalti locatari ai imobilului si de aceea trebuie reabilitate. Masura va fi luata ca urmare a faptului ca, desi cei care se arata dornici sa-si reabiliteze imobilele beneficiaza de avantaje, cererile sunt reduse din cauza lipsei acordului unuia dintre proprietari, iar pentru a putea reabilita imobilul e nevoie de acordul tuturor proprietarilor. Banii necesari reabilitarii imobilului vor putea fi platiti de proprietari in rate lunare pe o perioada de 25 de ani, fara dobanda. Acesti bani vor fi platiti doar de catre cei care au peste venitul mediu.
Reamintim ca in Bucuresti trebuie consolidate in prezent 120 de cladiri. Acestea au mai mult de patru etaje si au fost construite inainte de 1945. Noua dintre acestea au fost finalizate, 12 sunt in lucru, iar 55 se afla pe lista ministerului.
Subventiile pentru case vor fi acordate in 2007
Tot ieri, Borbely a anuntat ca a intrat in vigoare Ordonanta 51/2006, care stabileste normele metodologice prin care tinerii casatoriti, sub 35 de ani, vor primi subventiile de 20% pentru construirea unei case. Acestia trebuie sa-si ridice locuinta cu ajutorul unui credit ipotecar si sa incheie contract cu o companie specializata, iar suprafata construita trebuie sa aiba mai putin de 81 de metri patrati. Ei trebuie sa demonstreze ca au terenul in proprietate si ca nu au mai detinut nici o locuinta. Aceste documente vor fi depuse la primariile localitatilor respective. De-abia in 2007, tinerii vor putea primi subventiile, dupa ce construiesc casa. Tot la anul va fi stabilit si pretul mediu pe metrul patrat construit, in functie de care vor fi acordate subventiile.
Anul acesta, ministerul intentioneaza sa testeze piata pentru a vedea care este numarul de cereri depuse pentru a vedea daca vor fi acoperite de fondurile destinate acestui program. In functie de numarul cererilor depuse, programul s-ar putea extinde si pentru cei care au fost evacuati din casele nationalizate sau au fost afectati de calamitatile naturale. Programul va fi demarat peste 30 de zile.