Importurile crescute de bunuri si servicii, precum si incetinirea exporturilor au generat un deficit de cont curent considerabil in Romania, se arata intr-un studiu al international. In schimb, studiul subliniaza cresterea economica puternica in cazul tarii vecine Bulgaria, desi inflatia va ramine ridicata. Prognoza este totusi usor optimista pentru Romania - inflatia va scadea constant in perioada 2006 - 2007, chiar daca dezinflatia se va produce cu o viteza mai mica din cauza cererii crescute si a preturilor ridicate la energie. Cresterile salariale precum si ajustarea continua a preturilor administrate in 2005 au mentinut tarifele marfurilor nealimentare si ale serviciilor la nivelul anului trecut, releva studiul citat. Doar alimentele s-au scumpit usor, in timp ce importurile s-au ieftinit datorita aprecierii rapide a cursului de schimb. Cu o inflatie estimata in jurul a 9,1% in 2005, trendul va fi in continuare descendent - 7,4% in 2006 si 6% in 2007. Raportul indica o inflatie ridicata anul viitor in Bulgaria, de peste 5%, comparativ cu nivelul de anul acesta (4,5% in medie). De vina este cresterea continua a pretului petrolului de-a lungul anului 2005.

Viiturile din 2005 au tras Romania inapoi

Investitiile din Romania anului 2006 vor avea de suferit din cauza lucrarilor de refacere a infrastructurii distruse de inundatiile de anul acesta, se arata studiu. Cu toate acestea, reconstructia caselor distruse de ape, precum si refacerea drumurilor vor contribui la o crestere a PIB. Mult mai putin afectata de inundatiile din vara a fost Bulgaria, se mai arata in raport, unde au fost inregistrate anumite pierderi in agricultura.

Deficitul extern creste la noi, scade la ei

Importurile ramin ridicate in intervalul 2006-2007 in Romania, continuind tendinta anului 2005. Cu o crestere mult mai lenta a exporturilor, raportul subliniaza marirea deficitului comercial. In Bulgaria, din contra, decalajul dintre importuri si exporturi urmeaza sa se micsoreze incepind de anul viitor, chiar daca ramine totusi ridicat. Anul 2007 insa va insemna o reducere clara a deficitului.

Somajul va scadea in ambele tari

Pina in 2007, rata somajului din Romania se va micsora treptat, datorita scaderii virstei de angajare a populatiei, precum si cresterii numarului de locuri de munca, releva studiul citat. Aceeasi situatie si in Bulgaria, desi intr-un ritm mai redus, din cauza blocajelor existente in piata muncii.