Romania nu dispune de foarte multe alternative energetice, iar utilizarea centralelor nucleare in locul celor termoelectrice duce la reduceri importante ale emisiilor de dioxid de carbon, informeaza un comunicat al Nuclearelectrica. Reprezentantii companiei cred ca in actuala conjunctura economica, in care pretul petrolului creste semnificativ, Romania nu poate sa renunte la propriile-i surse de energie. „Nu poate fi neglijat faptul ca fisiunea unui gram de uraniu 235 produce tot atata energie cat combustia a doua tone de petrol“, se mai arata in comunicatul Nuclearelectrica. (S.M.)