De mai multi ani, odata cu cresterea considerabila a activitatii in Portul Constanta - gratie sporirii semnificative, an de an, a traficului naval in cel mai mare port autohton - s-a impus necesitatea construirii unui al doilea pod peste Canalul Dunare - Marea Neagra, in zona ecluzei de la Agigea. Scopul viitorului pod rutier peste canal este descongestionarea traficului greu din zona orasului Constanta si al vechiului pod rurier peste canal amplasat pe DN 39 (Constanta-Mangalia), au declarat oficialii Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime SA Constanta (CN APMC), adica entitatea ce va implementa acest important proiect de infrastructura estimat la cca. 30 milioane de euro. Pozitionarea exacta a celui de-al doilea pod peste canal este intre bazinul Portului Constanta Sud si ecluza de la Agigea, respectiv la gura canalului de varsare in mare, la km 540 al Canalului Dunare-Marea Neagra. "Realizarea acestui obiectiv de investitii are ca scop imbunatatirea eficientei in transporturi de la si spre Portul Constanta, evitarea traversarilor zonelor orasenesti si realizarea legaturii directe intre cele doua zone, de Nord si Sud ale portului. Oportunitatea realizarii acestei investitii a aparut ca urmare a posibilitatii conectarii partii de Sud a Portului Constanta cu autostrada Bucuresti - Constanta prin realizarea variantei ocolitoare a municipiului Constanta", au declarat reprezentantii Administratiei Portuare. La stabilirea amplasamentului lucrarilor s-a avut in vedere indeplinirea cumulativa a urmatoarelor cerinte tehnico-economice si economico-sociale, realizarea legaturii rutiere directe intre zona de Nord si zona de Sud a Portului Constanta, precum si realizarea conexiunii rutiere intre podul de la gura Canalului Dunare - Marea Negara, varianta ocolitoare a municipiului Constanta si autostrada Bucuresti - Constanta. De asemenea, la stabilirea amplasamentului podului s-a mai avut in vedere analiza traseului obiectivului de investitie, astfel incat suprafetele de teren aferente acestuia si care apartin altor persoane fizice si/sau juridice (altele decat CN APMC, CN ACN SA si Primaria Agigea), sa fie cat mai putin afectate, respectarea programelor de dezvoltare a capacitatii feroviare din zona de racord dintre statia CF Agigea Nord si zona de dezvoltare fluvio-maritima, precum si analiza diverselor variante de traseu legate de etapele de executie a variantei ocolitoare si a conexiunilor rutiere, au adaugat specialistii Administratiei Portului Constanta. "Cererea de finantare pentru acest proiect necesita numai aprobarea Autoritatii de Management din cadrul MTI. Pana in prezent au fost intocmite studiul de fezabilitate si proiectul tehnic. De asemenea, cererea de finantare a fost transmisa la Autoritatea de Management (AM) din Ministerul Transporturilor si Infrastructurii in octombrie 2008. Comitetul de evaluare a solicitat unele modificari la proiect", au explicat oficialii CN APMC stadiul actual de realizare a proiectului celui de-al doilea pod peste canal.