Pretul mezelurilor ar putea creste considerabil in cazul produselor din carne de porc daca taxa vamala unica va atinge nivelul de 20%, au declarat ieri, intr-o conferinta de presa, reprezentantii Asociatiei Romane a Carnii (ARC). "Daca aceasta taxa vamala unica va fi de 20%, atunci pretul la carcasa va creste cu circa 20%, in timp ce pretul produselor din carne de porc va creste cu circa 13-14%, daca tinem cont ca materia prima reprezinta peste 70% din pret ", a spus Sorin Minea, presedintele ARC. Acesta a spus ca procesatorii pot gestiona o taxa vamala unica cuprinsa intre zero si 5%, care ar urma sa fie acoperita din profit, astfel incit pretul produselor din carne de porc sa nu se scumpeasca, dar o majorare cu 10-15% a taxei vamale ar duce la o majorare pe masura a produselor din carne.
Potrivit ARC, procesatorii ar accepta o taxa de 10% pe carcasa proaspata de porc, in timp ce taxa pentru piesele de procesat s-ar situa la 0%, astfel incat taxa unica sa atinga 5%. "La ora actuala, peste 70% din necesarul de carne este acoperit din import. De asemenea, va fi incurajata piata neagra ", a spus presedintele ARC. La ora actuala, din datele ARC, piata negra reprezinta 40% din industria carnii, iar cu TVA-ul de 19% se asteapta o "explozie " a pietei negre, la 60% din total. "Aceasta masura ar favoriza si crescatorii de porci, care oricum nu au productia necesara, doar o treime din piata, si ar defavoriza procesatorii, in conditiile in care din 2007 nu se vor mai impune asemenea taxe si vor disparea si subventiile, deci masura este favorabila celor care vor sa mai dea un tun in anul care vine ", a spus Minea. Potrivit procesatorilor, taxa unica de 20% va duce la inchiderea a circa 100 de unitati de procesare cu circa 5.000 de angajati din cele 1.700 existente si va provoca si scaderea consumului, lucru care s-a inregistrat deja in ultimele doua luni ale anului. "Noi am cerut ministrului Agriculturii sa mentina subventiile si sa reanalizeze taxa unica si i-am demonstrat ca noi nu putem sustine decit un nivel de maxim 5 - 6 % a taxei, daca dorim si sa facem investitii pentru a ne pregati de integrare si sa ne situam la un nivel al profitului si al pretului pentru consumator satisfacatoare ", a precizat Minea.