Primaria Craiova a folosit in ultimii trei ani la capitolul cheltuieli de protocol 100 de milioane de lei pentru sase delegatii din strainatate.
Aproximativ 100 de milioane de lei din bugetul local au fost folosite pentru cheltuielile de protocol cu delegatiile din strainatate. Potrivit unei adrese a municipalitatii din 3 iulie, functionarii sustin ca banii au fost folositi doar pentru omologii de peste hotare, mentionand la acest capitol o singura delegatie din tara.
Astfel, in anul 2004, prin primarie a cam batut vantul, oficialitatile de peste hotare neinghesuindu-se la Craiova. Cu toate astea, s-au cheltuit 17,4 milioane de lei pentru o singura delegatie formata din zece persoane, din Franta, care a poposit in Banie, in perioada 13 - 18 iunie. Din acest punct de vedere, cel mai bogat an s-a dovedit 2005, cand patru delegatii au vizitat municipalitatea pentru diverse schimburi de experienta. Cea mai numeroasa, pentru care s-au cheltuit 20 de milioane, a fost alcatuita dintr-o singura persoana din partea ONU, la care s-au adaugat 44 din Romania. Cei mai multi bani, 38 de milioane de lei, s-au cheltuit pentru o delegatie de 35 de persoane din Bulgaria, Germania, Italia si Spania, care a vizitat Craiova in perioada 1 - 24 august. In 2006, municipalitatea a cheltuit doar noua milioane de lei pentru cinci persoane care au facut parte dintr-o delegatie a Uniunii Europene prezenta la Craiova intre 13 si 18 mai.
Transparenta doar cand vor functionarii
Gazeta de Sud a solicitat primariei informatii detaliate despre cheltuirea acestor sume, dar functionarii din primarie nu au oferit nici un raspuns. Redactorii GdS s-au conformat noilor dispozitii emise de primarul Antonie Solomon si au depus cererea de informatii publice nr. 150 pe 20 iunie 2006, prin care solicitau mai multe informatii despre cheltuielile de protocol suportate din bugetul consiliului local pentru anii 2004, 2005, 2006. Functionarii platiti din banii contribuabililor craioveni nu numai ca au oferit un raspuns incomplet, dar le-au cerut redactorilor sa intocmeasca o noua cerere pentru furnizarea de informatii, desi vina este a lor.
In aceasta situatie, zecile de mii de cititori GdS va trebui sa astepte inca 30 de zile, perioada legala in care primaria poate raspunde la solicitarile de informatii publice. Asta daca nu cumva functionarii omit date pe care conducerea primariei nu le doreste publicate in presa, pentru ca apoi sa ceara alt termen de 30 de zile. Cat de constiinciosi sunt functionarii din subordinea primarului Solomon o dovedeste raspunsul purtatorului de cuvant al primariei, Carmen Licu. Aceasta a declarat ca in cazul functionarilor care nu-si fac treaba in astfel de situatii nu este prevazuta nici o sanctiune.