Presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, a reiterat vineri, la inceputul intalnirii bilaterale de la Bucuresti cu presedintele Traian Basescu invitatia ca acesta sa efectueze o vizita la Moscova. "In relatia bilaterala, vreau sa mentionez ca in octombrie implinim 130 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice intre Romania si Rusia. As vrea sa mentionez ca, dupa vizita dvs la Moscova din 2005, relatiile s-au dezvoltat mult, in mod deosebit in sfera economica, iar schimburile economice au ajuns la aproape cinci miliarde de dolari.
As vrea sa va multumesc pentru modul constructiv pe care consider ca-l vom avea in ceea ce priveste relatiile bilaterale. Reiterez invitatia de a veni la Moscova", a declarat Vladimir Putin.
Surse din interiorul delegatiei ruse a declarat ca vizita lui Basescu la Moscova se va desfasura pana la sfarsitul mandatului lui Putin.
Presedintele Traian Basescu i-a multumit omologului sau rus pentru relatiile foarte bune dintre cele doua state, incepand din 2005, de la vizita efectuata la Moscova si pana in prezent.
Seful statului roman a multumit pentru invitatia de a vizita Rusia: "Am convingerea ca bazele noului tip de relatii dintre Romania si Rusia s-au pus cu ocazia vizitei mele la Moscova", a notat Traian Basescu.
Totodata, presedintele Basescu i-a multumit lui Putin pentru ca a acceptat invitatia de a participa la Summitul NATO de la Bucuresti, iar omologul sau rus a apreciat modul de organizare a evenimentului.