Pâna la aplicarea noilor norme de creditare, piata imobiliara înregistreaza în continuare un numar mic de tranzactii. Cei care fac totusi investitii imobiliare în aceasta perioada cheltuiesc, în general, sume sub 10.000 de euro. Pâna acum, 2008 s-a dovedit un an atipic pentru piata imobiliara din Craiova. Pe lânga o stagnare si, dupa caz, o micsorare de pâna la 15% a preturilor imobilelor, numarul tranzactiilor din piata a fost în scadere, cumparatorii si vânzatorii fiind în asteptare de câteva luni. "Piata imobiliara se confrunta cu un blocaj extrem, fara precedent", a declarat Nicu Radut, directorul agentiei imobiliare Unic. Acesta a explicat ca blocajul s-a produs atât pe fondul aparitiei zvonului ca s-ar ieftini locuintele, cât si al cresterii dobânzilor la credite. Alt element ce sustine aceasta situatie este si asteptarea schimbarii conditiilor de creditare impuse de Banca Nationala a României (BNR). "Deocamdata, cei mai multi craioveni tatoneaza piata. Asteapta sa vada ce se întâmpla cu preturile si cu creditele, deoarece se confrunta cu o incertitudine în piata", a precizat Bogdan Buzatu, managerul agentiei General Imobiliare. Potrivit acestuia, singurele imobile care se tranzactioneaza sunt loturile mici de teren si suprafetele cu valori de pâna-n 10.000 de euro. 
"Oamenii nu vând daca nu-si pot recupera macar banii împrumutati" Chiar daca au existat zvonuri potrivit carora doar o scadere spectaculoasa - de 20-30% - ar putea duce la deblocare, jucatorii din piata imobiliara spun ca aceasta este practic imposibila. "În prezent, nu se vor înregistra scaderi asa de mari. Daca nu obtin preturile pe care le doresc, mai bine nu vând. Avem apartamente la vânzare de sase luni si, daca nu primesc suma pe care o doresc, nu vând", a spus Teodor Popescu, managerul agentiei Dorcas Imobiliare. Afirmatia este sustinuta si de alti specialisti. "Vânzatorii nu vor accepta scaderi asa de mari. Oamenii nu vând daca nu-si pot recupera macar banii împrumutati", a afirmat Nicu Radut.
Deblocarea pietei, la mâna bancilor Deblocarea pietei imobiliare nu este însa o cauza pierduta, reprezentantii agentiilor imobiliare fiind destul de optimisti. "Toata lumea are nevoie de o locuinta sau de un teren. Piata îsi va reveni pâna la începutul anului viitor", a precizat Bogdan Buzatu.
Cel mai probabil, cheia sta în produsele bancare, mai ales ca majoritatea persoanelor cumpara locuinte cu bani împrumutati. "Blocajul exista. O mare parte din responsabilitate o au bancile. Depinde de ele daca o sa împovareze creditarea sau nu", a spus Nicu Radut, care a explicat ca bancile se vor gândi cu siguranta la solutii de creditare. Una dintre ele, sugerata de el, este un produs de creditare deja practicat în strainatate - creditul platit de mai multe generatii la rând. "Solutii de creditare vor fi, dar nu vor mai putea fi aplicate la fel de multe artificii ca pâna acum", a adaugat Radut.