Companiile nu au virat contributia pe luna martie la fondurile de pensii administrate privat (Pilon II) pentru aproximativ 840.000 de romani, dupa cum reiese din datele furnizate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Desi exista obligatia legala de a vira respectivii bani luna de luna, mii de companii ingradesc dreptul propriilor angajati de a avea acces la sistemul pensiilor administrate privat. Angajatii pentru care nu vireaza firmele contributia la pensii nu pierd calitatea de cotizanti, dar vor avea de suferit cand vor iesi la pensie. "In martie 2009, in Pilonul II, erau 4.240.094 de participanti (pentru care s-au incasat contributii de la inceputul colectarii acestora in sistem: mai 2008). Numarul participantilor a crescut cu 31% fata de luna mai 2008, reprezentand 90% din efectivul total al salariatilor din Romania", se arata in comunicatul CSSPP transmis redactiei GdS. Institutia de supraveghere a sistemului de pensii private anunta ca, pana la inceputul lunii aprilie, activele nete totale ale fondurilor de pensii administrate privat erau de 284 de milioane de euro, cu 11,68% mai mari decat in luna anterioara. Organismul de supraveghere mai comunica faptul ca totalul contributiilor virate in martie catre fondurile de pensii a fost de 109 milioane de lei, pentru 3,4 milioane de persoane, din totalul de 4,24 milioane de cotizanti. Contributia medie a fost de 32 de lei de persoana.