Desi pantofii produsi pe liniile de fabricatie din Romania sunt apreciati in intreaga Europa, ei nu au aceeasi cautare si pe piata autohtona. Dovada acestui lucru este ca incaltamintea romaneasca se poate zari pe rafturile oricarui magazin din Italia, Germania si Franta. Pentru a compensa acest lucru, nici Romania nu duce lipsa de incaltaminte importata in special din tarile de origine asiatica. Principalul motiv pentru care romanii aleg pantofii de calitatea inferioara, adusi de la mii de kilometri departare este pretul. In prima jumatate a anului, Romania a importat articole de pielarie si incaltaminte de aproape 500 de milioane de euro. Cu toate acestea, reprezentantii Organizatiei Patronatelor din Industria Pielariei si Incaltamintei sustin ca producatorii romani au motive de mandrie, din moment ce acestia scot pe piata o gama foarte larga de produse, de la incaltaminte casual (de strada), pana la incaltaminte cu rol de protectie si de siguranta in exploatari industriale. Anul trecut, firmele romanesti de incaltaminte au produs 37 de milioane de perechi. Din totalul productiei, numai 3,5 milioane de perechi au fost vandute in magazinele de la noi. In schimb, romanii au cumparat anul trecut 60 de milioane de perechi de incaltaminte, cele mai multe fiind de provenienta asiatica.