Pana la finalul lunii iulie 2009 Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a platit fermierilor romani peste 518 milioane de euro, respectiv 96,34%, din suma totala de 537 milioane de euro alocata din Fondul European de Garantare Agricola pentru campania din 2008, a declarat Daniel Constantin, directorul general al APIA. "Pana la finele lunii iulie, am reusit sa platim aproape 1,058 milioane fermieri, dintr-un total de 1,130 milioane care au depus cereri in cadrul schemelor de sprijin SAPS (schema de plata unica pe suprafata) pe 2008. Estimam ca pana la finele lunii august vom finaliza in totalitate aceste plati", a afirmat Constantin. El a precizat ca, din suma totala alocata pentru SAPS 2008, APIA va plati aproximativ 531 milioane de euro, diferenta reprezentand sanctiunile aplicate fermierilor. Din datele APIA reiese ca un numar de 39. 663 fermieri sunt sub limita de plata, iar 5. 808 au primit deja decizii negative. Numarul fermierilor care ar mai trebui sa primeasca subventiile europene pe suprafata se ridica la 28. 000. Fermierii au primit in acest an din banii europeni 59,84 euro/hectar, iar din platile complementare de la bugetul national, 46,17 euro/hectar. Potrivit directorului general al APIA, penalizarile din partea Comisiei Europene pentru intarzierile legate de platile pe suprafata incadrate in SAPS 2008 nu vor fi la fel de mari ca in anii trecuti deoarece, in ultimele luni, s-a lucrat intens si s-a reusit achitarea unei parti importante din fondurile europene. Pentru platile aferente anului 2007, Comisia Europeana a calculat Romaniei penalitati de 13,9 milioane de euro din cauza neachitarii platilor in termenul stabilit.