Saptamana viitoare vor fi prezentate oficial timbrele acceptate pentru etichetarea painii si a produsleor de panificatie. Aurel Popescu, presedintele ROMPAN (Asociatia producatorilor din morarit si panificatie), ne-a declarat ca vor fi doua timbre, unul care se va aplica pe ambalaj, iar altul, direct pe produs. "Imprimeria Nationala lucreaza la doua modele. S-a decis ca timbrul de pe ambalaj trebuie sa fie diferit de cel aplicat direct pe paine. Important este ca hartia si cerneala timbrelor sunt agreate de autoritatea sanitar-veterinara", a explicat el. Procesul de timbrare cuprinde toate produsele de panificatie a caror greutate depaseste 100 de grame.
In ceea ce priveste o eventuala scumpire a painii, daca pretul de referinta va fi de 0,5 RON pe kilogramul de grau, Aurel Popescu a spus ca nu crede intr-o asemenea schimbare. "Acest pret este foarte mare in raport cu ce se practica in prezent ca pret de achizitie si, de asemenea, in raport cu ce se intampla pe plan mondial. Eu cred ca pretul va ramane la valoarea de acum, respectiv 0,35 RON. Daca se va schimba ceva si se va obtine o recolta mica, atunci pretul va urca si, implicit, va determina o scumpire a painii, care poate sa fie de 25%", a precizat presedintele ROMPAN. Numai ca pretul de referinta se va reflecta si in celelalte produse de panificatie.
Reamintim ca, recent, procesatorii si comerciantii s-au declarat nemultumiti pentru ca vor plati 0,5 RON pe kilogramul de grau din productia acestui an. Pretul a fost stabilit in cadrul Consilului pe produs la care au participat reprezentanti ai Ministerului Agriculturii, producatori agricoli, procesatori si comercianti. (Senica Micu)