Exista multe automobile fascinante care pot fi cumparate, insa designul spectaculos, performantele demne de invidiat si seria limitata de numai 11 exemplare fac din Novitec TuLesto una dintre cele mai exclusiviste masini din lume.

"Sportiva" de 204 centimetri latime cantareste 1.260 de kilograme, fiind construita de firma bavareza Novitec din Stetten. Inima acestui bolid este un motor V8 supraalimentat de doua compresoare, care produce 777 de cai-putere, echivalentul a 571,8 kW. Multumita structurii din fibra de carbon si aluminiu, coupe-ul are un raport putere/greutate de 1,62kg/Cp, rezultatul in ceea ce priveste performantele fiind unul pe care putine alte masini il pot egala: sprint-ul la 100 km/h nu ia mai mult de 3,4 secunde, iar Novitec TuLesto atinge viteza de 300 km/h dupa numai 22,6 secunde. Viteza maxima a masinii este de peste 350 km/h, informeaza pagina de internet www.seriouswheels.com. Prin acest model, Novitec aniverseaza 20 de ani de existenta.
Unul dintre principalele obiective ale proiectului a fost constructia unui automobil cu masa cat mai mica, astfel ca proiectantii au folosit materiale care se regasesc in mod normal pe masinile de curse. Sasiul si "celula" de siguranta integrata in el sunt construite in intregime din aluminiu, ceea ce le confera si rigiditate mare. Designul exterior al bolidului este rezultatul cooperarii dintre Novitec si studioul italian de design Luca Serafini Stile din Modena. Forma lui TuLesto a fost creata folosind tehnologii CAD si CFD de ultima ora si "slefuita" in tunelul aerodinamic. TuLesto are 4,62 metri lungime, o latime de 2,04 metri si o inaltime de 1,22 metri.
Pentru a obtine o distributie armonioasa a maselor, Novitec a adoptat solutia unui motor amplasat central. V8-ul de 4,4 litri capacitate cilindrica dual-superchargers este montat chiar in spatele habitaclului si atinge puterea maxima de 777Cp la 8.200 de rotatii pe minut. Cuplul motorului atinge valoarea de 727 Nm la 6.300 de rotatii pe minut. Sporturile cu motor au fost sursa de inspiratie pentru sistemul de transmisie: o cutie cu sase trepte semiautomata cu diferential integrat. Schimbarea treptelor de viteza este comandata de padele din fibra de carbon amplasate in spatele volanului. TuLesto mai beneficiaza si de un sistem de control al tractiunii si functie de control a startului de pe loc.
Sistemul de suspensie a fost "extras" tot din motorsport: ca si GT-urile de competitie, TuLesto este echipat cu suspensie ajustabila pe inaltime si rata de amortizare. Franarea este asigurata printr-un sistem cu discuri din material compozit ceramic si etrieri cu sase pistonase atat pe puntea fata, cat si pe cea spate.
Caracteristici tehnice
Motor: V8, 4.4l, dual superchargers
Putere maxima: [email protected] rpm
Cuplu maxim: 727 [email protected] rpm
Cp/litru: 176,6
Acceleratie 0-100km/h : 3,4 secunde
Acceleratie 0-300km/h: 22,6 secunde
Viteza maxima: +350 km/h