Romanii care au plecat la munca in strainatate prin intermediul Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM), au cistigat anul trecut 114,23 milioane euro, a declarat directorul OMFM, Aurel Teodorescu. Insa, pe linga acestia milioane de romani au plecat la munca in Uniunea Europeana pe cont propriu, ei trimitind acasa aproximativ sase procente din Produsul Intern Brut al Romaniei.
Dintre romanii care au muncit cu forme legale in strainatate, care si-au obtinut contractul prin OMFM, cel mai mult au cistigat cei care au plecat la munca in Germania, 71,01 milioane euro.
Potrivit statisticilor OMFM, in Germania au muncit anul trecut 28.380 de romani, ceea ce duce la un cistig mediu de 2.500 de euro de fiecare muncitor in parte.
Pentru munca in Spania, OMFM a mediat 14.323 persoane, acestia cistigind in 2005, in total 41,075 milioane euro, adica aproximativ 2.800 de euro pe persoana. Un cistig mai mare au realizat cei care au muncit anul trecut in Elvetia, 45 de persoane, ei incasind in total 1,987 milioane euro, adica o medie de 44.000 de euro de angajat. Anul trecut cei opt romani care lucreaza in Qatar in domeniul serviciilor au cistigat in total 126.720 euro, iar doi romani care lucreaza in constructii in Nigeria au cistigat in total 30.000 de euro.