Concedierile au venit cu precadere in firmele cu peste 50 de angajati si ca solutii de criza. Firmele mai mici au ales stoparea investitiilor pentru a se mentine pe linia de plutire.

Jumatate dintre companiile mari (52%), cu peste 50 de angajati, au facut disponibilizari in 2009, aceasta fiind una dintre masurile luate de firme pentru a face fata crizei, se arata intr-un studiu realizat de Mercury Research in luna aprilie, pe un esantion de 200 de companii din Romania.
"Organizatiile, in functie de marime, au adoptat strategii diferite pentru a face fata situatiei economice actuale. Cu cat compania e mai mica, cu atat strategia este mai orientata pe stoparea investitiilor. Pe de alta parte, cu cat e mai mare compania, cu atat aceasta este mai indreptata catre reducerea de personal", se arata in studiul Mercury Research.
Daca la companiile mari, procentul celor care au facut disponibilizari depaseste jumatate (52%), situatia este diferita la companiile sub 50 de angajati, numarul celor care au facut reduceri de personal fiind mai mic: 24% in cazul companiilor cu 10 - 49 de angajati si 23% la companiile cu trei - noua angajati.
Inghetarea cheltuielilor pentru personal alta solutie agreata de
angajatori

De asemenea, printre masurile luate de companii pentru a face fata crizei se numara inghetarea salariilor, reducerea sau blocarea bugetelor de investitii, de team building-uri sau pentru bonusuri. Inghetarea salariilor a fost o actiune intreprinsa de 21% dintre companii. Numarul organizatiilor care au blocat orice crestere salariala difera in functie de marimea acestora: in 2009, 33% dintre companiile mari au inghetat salariile, 23% dintre cele cu 10-49 de angajati, sau 42% dintre cele cu trei - noua angajati.
In plus, alta zona afectata a fost cea a investitiilor, 20% dintre companiile chestionate reducand sau inghetand bugetele fixate in acest scop. Totodata, potrivit studiului realizat de Mercury Research, doua din zece companii au taiat si din cheltuielile destinate organizarii de team building-uri sau cele pentru bonusuri.

Doar 16% dintre companii considera ca, in 2009, numarul angajatilor va creste

Exista si companii care nu au luat nici una dintre aceste masuri. 20% dintre companiile mari (peste 50 de angajati), 40% dintre cele medii (10-49 angajati), precum si 62% dintre companiile foarte mici (unu-doi angajati) nu au actionat in nici una dintre aceste directii. In studiul efectuat de Mercury Research se mai arata ca aproape trei sferturi dintre companii (72%) estimeaza ca in 2009 numarul de angajati va ramane la fel ca anul trecut, 16% asteapta o crestere a personalului, iar 13%, o scadere. In cazul companiilor mari, 50% considera ca nu va fi nici o schimbare in termeni de angajati, 9% cred ca numarul acestora va creste, iar 41% ca va scadea.
Mercury Research este o companie de cercetare, prezenta de 17 ani pe piata din Romania. Compania ofera servicii de cercetare cantitativa si calitativa despre consumatori si despre companii adaptate pentru domeniile: bunuri de larg consum, financiar-bancar, IT&C, media, sanatate, industria auto sau social.