Pachetele de tigari se scumpesc cu pana la 40 de bani (4.000 de lei vechi), incepand de astazi, ca urmare a majorarii accizei, nivel maxim care ar putea fi acceptat de romani, afirma producatorii.Pentru produsele din grupa tutunului prelucrat, accizele intra in vigoare la data de 1 Iulie a fiecarui an, in conformitate cu angajamentele asumate de Romania in procesul de negociere cu Uniunea Europeana.Romania trebuie sa respecte un calendar de majorare treptata a taxei minime la 1.000 de tigari, astfel incat valoarea accizei sa ajunga, in 2010, la 74 de euro.Ministerul Finantelor estimeaza ca prin majorarea accizei incasarile bugetare vor crette cu peste 500 milioane lei, in al doilea semestru al anului.Tot astazi intra in vigoare ti avertismentele vizuale pe pachetele de tigari. Acestea vor ajunge la consumatori abia peste doua saptamani, dupa cum estimeaza reprezentantii marilor companii producatoare de tigarete din Romania. Şi asta pentru ca, incepand de astazi, incepe practic tiparirea noilor pachete.Cele 14 imagini au fost selectate in toamna anului trecut de autoritatile romane din cele 40 transmise de Comisia Europeana in acest sens. Ele vor fi insotite, pe spatele pachetelor, de vechile avertismente cunoscute deja de fumatori. Caracterele literelor vor fi insa mai mari decat cele actuale ti vor atrage atentia datorita chenarului ti chiar a fundalului negru.