Majoritatea supermarketurilor din Constanta, de unde cei mai multi dintre constanteni isi fac piata, ofera clientilor, probabil pentru fidelitate, mancare expirata! Este chiar concluzia comisarilor din cadrul Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor (CRPC) Constanta, care au organizat, de-a lungul lunii august, mai multe controale in vederea verificarii conformitatii, calitatii produselor/serviciilor, conditiilor de comercializare si etichetare a alimentelor comercializate in unitatile de alimentatie publica, magazine alimentare si chioscuri. La nivelul judetului Constanta, in primele doua saptamani din luna august, comisarii au efectuat 27 actiuni, fiind supuse controlului 796 kg. produse alimentare, din care 181 kg. produse au fost depistate ca neconforme. O parte din aceste produse, mai exact 25 kg. , au fost interzise de la comercializare sau utilizare in prestarea de servicii de alimentatie publica. "Din totalul de 27 operatori economici verificati, abateri de la prevederile legale au fost constatate la 24 dintre acestia, motiv pentru care s-au aplicat 24 amenzi contraventionale in valoare de 65. 100 lei", au precizat reprezentantii Protectiei Consumatorului de la malul marii. Ca urmare a deficientelor constatate, o cantitate de 147 kg. produse alimentare in valoare de 3. 405 lei a fost oprita temporar de la comercializare pana la remedierea deficientelor constatate, iar 25 kg. produse in valoare de 515 lei au fost oprite definitiv de la comercializare si denaturate pe timpul actiunilor de control. In cea de-a doua decada a lunii august, comisarii din cadrul CRPC au desfasurat o actiune de control la hypermarket-uri si supermarket-uri aflate pe raza Constantei, fiind verificate 12 unitati de comercializare, fiind aplicate amenzi contraventionale in valoare de 42. 500 lei. Din actiunile efectuate a rezultat ca: SC Profi Rom Food SRL - magazinul amplasat pe strada Mircea cel Batran din Constanta, respectiv SC Mega Image SRL, cu magazinul de pe strada Stefan cel Mare, ofereau la comercializare carne de porc si preparate din carne cu data limita de consum depasita. Totodata, au mai constatat comisarii OPC, supermarketul Metro oferea fursecuri preambalate avand grasime pe ambalaj din cauza nerespectarii conditiilor de depozitare mentionate de producator pe eticheta. In schimb, magazinul Billa comercializa la "oferta" pachete ce contineau salam Caraiman si crenvursti Puisor, crenvurstii in cauza prezentand data limita de consum depasita de 2 zile. "Campioana" acestui top negativ este insa SC Profi Rom Food SRL - cu magazinul din zona Ciresica. De aici se putea cumpara fursecuri asortate expirate de trei zile si musli cu fructe expirate de aproximativ o luna si jumatate. (I. Z. )