Dacia Logan a obtinut cel mai slab punctaj in cadrul celor mai recente teste efectuate de organizatia independenta europeana Euro NCAP, arbitrul securitatii active si pasive in sectorul automobilistic. Potrivit unui top publicat pe site-ul de Internet www.euroncap.com, Loganul romanesc a obtinut numai trei stele la protectia ocupantilor, trei stele la protectia copiilor si nici cu pietonii nu este mai prietenoasa, dovada stind singura stea obtinuta din maximum de cinci posibile la fiecare categorie.
Guido Adriaenssens, directorul executiv ICRT (International Consumer Research and Testing) a declarat in urma ultimelor teste ca "se poate observa ca majoritatea automobilelor ofera o protectie adecvata pasagerilor in caz de impact frontal si lateral, mai putin Dacia Logan, care a iesit mult in urma altor automobile in ceea ce priveste siguranta ".
La ridul sau Thatcham, reprezentantul asiguratorilor auto britanici, a salutat progresul inregistrat de industria auto in privinta sigurantei, dar a nu a putut trece neobservate rezultatele slabe ale Daciei Logan. "Sintem ingrijorati ca Dacia Logan, un autovehicul proiectat pentru pietele in dezvoltare, a obtinut un punctaj mai slab decit media tipica pietei europene largi ", a declarat Thatcham.
Cu ocazia ultimelor teste organizate de Euro NCAP s-a remarcat intrarea in clubul select al celor mai sigure automobile a lui Peugeot 1007, care a obtinut cel mai mare punctaj la toate categoriile privind siguranta ocupantilor adulti, o premiera in lumea auto. Peugeot 1007 este unul din cele sapte automobile care au primit cinci stele pentru protectia adultilor.