Guvernatorul BNR a declarat ca majorarea TVA va duce in prima runda la o crestere a preturilor cu 3%, iar in a doua-cu 1%. Acesta a mai spus ca pretul tigarilor va creste cu mai mult de 5%, pentru ca acciza se va aplica la un nivel de baza mai inalt. BNR a revizuit prognoza de inflatie pentru 2011 la 3,1%, dupa ce a majorat estimarea pentru acest an, de la 3,7% la 7,8%.
Majorarea TVA cu cinci puncte procentuale, de la 19% la 24%, va conduce intr-o prima runda la o crestere a preturilor cu 3%, a declarat vineri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care considera ca efectele de runda a doua vor fi modeste, respectiv o crestere cu 1% a preturilor. "Efectul de runda intai va fi undeva la 3%. Specialistii nostri vorbesc de 2,9%, adica o transmitere de 75% din scenariul de baza, pentru ca exista un deficit pronuntat de cerere si piata taraneasca este in mare parte nefiscalizata. Estimam efecte modeste de runda a doua. Fondul Monetar vorbea chiar de lipsa efectului de runda a doua, dar noi nu suntem chiar asa de optimisti", a spus Isarescu.
El a explicat ca, din punct de vedere aritmetic, efectul maximal al cresterii preturilor ca urmare a majorarii TVA va fi undeva la 4%. Vorbind despre evolutia din trimestrul doi, Isarescu a aratat ca preturile administrate si-au accentuat majorarile in acest trimestru, la medicamente in mod substantial. De altfel, el a mentionat preturile administrate si printre incertitudinile viitoare privind evolutia inflatiei.
Isarescu a precizat ca o ajustare sensibila a avut loc si la serviciile libere, in special telefonia, unde exista o rapiditate extraordinara cand "se simte" o anumita depreciere a cursului.
Pretul unui pachet de tigari va creste cu mai mult de 5% dupa majorarea TVA de la 19% la 24%, pentru ca acciza se va aplica la un nivel de baza mai inalt, a mai mentionat guvernatorul BNR.
"Am introdus ceva majorari la preturile tutunului - acciza calculata la un pret cu TVA ar face ca din aceasta luna pretul unui pachet de tigari sa creasca semnificativ, mai mult decat majorarea TVA", a explicat el.
Inflatie de 8%

In plus, BNR a revizuit prognoza de inflatie pentru 2011, de la 2,8% la 3,1%, dupa ce a majorat estimarea pentru acest an, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a majorarii TVA. "Pentru finele acestui an, calculele indica o inflatie de 7,8% spre 8%, poate undeva chiar peste 8% in acest an, urmand sa coboare ulterior. Spre sfarsitul anului 2011, tot ca urmare a efectului de baza, dispar cele trei procente care se adauga in urma majorarii TVA, inflatia va intra in intervalul de variatie, in jur de 3%, si va ramane in apropierea acestui nivel", a spus Isarescu, in cadrul unei conferinte de presa de prezentare a Raportului asupra inflatiei. El a mentionat ca acesta este un scenariu bazat pe parametrii actuali si in care efectele de runda a doua sunt modeste.
La inceputul lunii iulie, guvernatorul BNR a declarat ca rata inflatiei se va plasa in jurul valorii de 8% potrivit ultimelor evaluari. Tinta de inflatie a BNR pentru acest an este de 3,5% +/- 1%, iar pentru 2011 de 3% +/- 1%.

BNR intervine daca rata de schimb "se duce unde nu trebuie"

Cursul de schimb nu ar trebui sa reactioneze la orice declaratie a reprezentantilor Fondului Monetar International, ale caror afirmatii au fost, de altfel, moderate, nu optimiste, a declarat guvernatorul BNR. "Azi s-a apreciat cu 2 bani. Daca vorbim de ieri si alaltaieri, nu mi se pare ca cursul trebuie sa reactioneze la orice declaratie a Fondului. Probabil ca pietele sunt reticente, nu toate comentariile au fost pozitive, si investitorii stiu ca avem inca multe de facut, iar prezentarea FMI si CE a fost echilibrata, nu pozitiva", a spus Isarescu, intrebat de ce leul s-a depreciat dupa anuntul FMI privind indeplinirea criteriilor de la finele lunii iunie.
El a adaugat ca BNR va descuraja orice miscare daca rata de schimb "se duce unde nu trebuie".

Finantele nu mai pot emite noi titluri in valuta

MFP nu va putea emite noi titluri de stat in valuta pe piata interna fara reducerea ratei rezervelor minime obligatorii la pasivele in valuta ale bancilor, a mai spus guvernatorul BNR. "Nu prea cred", a spus Isarescu, intrebat daca este posibil ca MFP sa se imprumute prin emiterea de titluri de stat in valuta fara reducerea RMO. El a precizat ca MFP "s-a intalnit cu piata o singura data si bine". "Mentinerea rezervelor minime obligatorii a fost decisa pe baza motivatiei principale ca exista suficienta lichiditate in piata, chiar excendent in lei, si chiar pe piata valutara", a explicat Isarescu.
Totodata, el a mentionat ca reactia pietei monetare de a nu avea incredere sau de a spera ca va obtine dobanzi mai mari de la buget este "absolut normala" intrucat tine cont de evolutia inflatiei. "Piata monetara (…) face in continuare legatura intre rata inflatiei si rata la obligatiunile in lei. Pana la urma, cererea si oferta se vor intalni", a explicat oficialul bancii centrale.
In acelasi timp, guvernatorul BNR a atras atentia ca o supraalimentare a lichiditatii sistemului bancar va conduce la o presiune masiva asupra bancilor, iar BNR ar putea fi obligata sa o absoarba, eventual prin depozite. "Daca bancile nu aveau lichiditate in valuta, nu cumparau titluri de stat in valuta de trei ori mai mult decat nivelul cerut de Ministerul Finantelor", a completat Isarescu.

Disponibilizari si apoi cresteri salariale

Anunturile privind cresterea salariilor din sectorul bugetar in 2011 sunt premature, pentru ca mai intai trebuie realizate angajamentele privind ajustarea numarului de angajati din sectorul public, a subliniat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. "Cu cat ajustarea din punct de vedere al numarului de bugetari va fi mai severa, cu atat campul de actiune va fi mai mare. Mai intai trebuie sa se faca lucrurile si apoi discutam", a spus seful bancii centrale.